”Leguma omului sărac” este acum considerată un super-aliment. Efectele ei benefice sunt uimitoare

Considerată la un moment dat leguma omului sărac, pentru unii fiind doar o buruiană nedorită și greu de eliminat, în ultimii ani, beneficiile acestei plante au fost redescoperite și tot mai mulți oameni rămân surprinși de cât de hrănitoare este iarba grasă.

Din buruiană, iarba grasă a devenit o super- legumă ce și-a făcut loc atât în meniul de zi cu zi al oamenilor interesați să se hrănească sănătos, cât și în cele mai extravagante restaurante, sau în diete și cure de detoxifiere recomandate de nutriționiști din toată lumea, scrie epochtimes-romania.com.

Iarba grasă, porcină, iarba porcului sau grașiță cum se mai numește în popor, are de fapt foarte multe denumiri, fiind răspândită pe tot globul. La noi în țară este cunoscută încă de pe vremea geto-dacilor sub numele de lax sau iaca, iar în occident, o regăsim cel mai des sub denumirea de portulac.

Tulpina este puțin roșiatică, suculentă, iar frunzele au forma unor lacrimi și sunt destul de groase și suculente. La rupere, planta secretă un lichid clar, puțin vâscos, asemănător cu sucul de aloe vera. De obicei are flori galbene care se deschid în timpul dimineții și se închid după amiază. După ce florile se veștejesc, se formează niște semințe mici de culoare neagră.

Numele științific al acestei plante este portulaca oleracea. Portulaca - provine din latinescul "potare", nu este de mirare că planta a fost privită încă din antichitate ca un fel de ''lapte vegetal'' foarte nutritiv.

Informații nutriționale și medicinale

Vegetarienii sau persoanele cărora nu le place peștele vor fi încântați să consume această plantă cu gust acrișor ce aduce puțin cu gustul de lămâie. Iarba grasă este o sursă excelentă de calciu, fier și grăsimi omega-3 ce se găsesc în cantitate mai mare decât în orice altă legumă sau chiar în unele specii de pește.

Este foarte bogată în vitaminele C și A cunoscute pentru proprietățile sale detoxifiante și antioxidante, precum și vitamine din grupa B, E, PP și caroten.

Potrivit doctorului naturopat Darren Hey din Australia ''cel mai important este faptul că are un conținut extrem de ridicat în magneziu. Magneziul este utilizat în peste 300 de procese enzimatice în organism - pentru relaxarea musculaturii, formarea oaselor, generarea de energie, producerea de hormoni și neurotransmițători, sinteza de proteine, controlul glicemiei, sinteza de anticorpi, sinteza hemoglobinei, stabilitatea tensiunii celulelor nervoase și a stabilității membranei celulare - pentru a numi doar câteva. O parte din magneziu se pierde din organism ori de câte ori ne deshidratăm''.

În tratamente naturiste, se consideră că frunzele ierbii grase au aceleași proprietăți ca și aloe vera.

Folosită în China ca plantă medicinală de mii de ani, este recomandată în arsuri, tratamentul diareei, probleme intestinale, sângerări interne, sau la scăderea tensiunii arteriale.

Sucul acestei plante este indicat, printre altele, în boli renale și digestive, ateroscleroză, dereglări hepatice, diabet, afecțiuni oculare și spasme musculare.

Semințele sunt folosite sub formă de ceai în caz de balonări, tulburări de somn, boli de ficat, dureri de articulații etc.

Iarba grasă în bucătăria internațională

Hanne Blank, renumită scriitoare și bucătar-șef din Baltimore, a prezentat într-un interviu acordat publicației Baltimore Sun câteva lucruri interesante despre iarba grasă, făcând referire la câteva moduri de preparare a aceasteia în diferite bucătarii internaționale.

Blank consideră iarba grasă o legumă de-a dreptul fantastică, pe care o cultivă în fiecare an în grădina sa. Pe de o parte o folosește pentru a ține sub control alte buruieni pe sub tulpinile de castraveți, iar pe de altă parte pentru că îi place să o consume.

O recomandă în special pentru salată. Este minunată în salate verzi și, de asemenea, adăugată la salate mai complexe, cum ar fi salata Nicoise, pentru că textura și gustul merg bine cu alimente mai uleioase, cum ar fi măslinele și anșoa.

Este o legumă folosită în bucătăriile tradiționale din multe țări din lume.

Modul de preparare

Există două modalități principale de gătire. Una dintre ele este foarte rapidă la foc mare, întâlnit cu precădere în bucătăria asiatică. După această metodă, iarba grasă poate fi preparată fără grăsime într-o tigaie încinsă bine la temperatură ridicată, iar după ce se călește ușor, aceasta se stropește bine cu un sos sau cu suc de citrice. De fapt, se poate căli în moduri variate, în funcție de diferitele tehnici regionale chinezești. Este foarte potrivită pentru rețete care folosesc spanac sau legume similare. Merge bine cu boabe fermentate de fasole neagră, și de asemenea, cu sos de pește – gustul astringent al boabelor fermentate merge bine cu gustul ușor acid și textura suculenta a ierbii grase.

Un alt mod de a găti, folosit în întreaga lume, este sub formă de tocăniță. În bucătăria Mexicană, mâncărurile cu iarbă grasă sunt deosebit de bune. În diferite regiuni din Mexic veți găsi rețete pentru “verdolagas”, acesta fiind numele în spaniolă folosit pentru iarbă grasă. Folosită în tocană cu carne, ardei iute și ceapă, la fel ca în aproape toate mâncărurile mexicane cu carne, iarba grasă devine ușor mucilaginoasă, având un efect foarte asemănător cu acela al bamelor tinere puse în mâncare (iarba grasă poate substitui bamele). Verdolagas con salsa este, de asemenea, un fel de mâncare foarte populară și într-adevăr gustoasă. Hanne recomandă “verdolagas verde con salsa” în combinație cu limbă.

Portulacul se găsește, de asemenea, în multe alte bucătării din lume. Mâncarea turcească “semizotu domatesli” este un fel de mâncare cu roșii și iarbă grasă înăbușite. Este pe aceeași linie cu fasolea verde grecească fasolakia. Grecii gătesc, de asemenea, iarbă grasă, uneori cu lămâie și cartofi, sumac și cimbru, aceasta fiind o combinație destul de inspirată.

Atenție la cules

După legile nescrise ale acestui univers, dualitatea dintre bine și rău se manifestă în egală măsură și în lumea plantelor. Astfel, de multe ori în același loc în care crește iarba grasă, crește și laptele cucului (Euphorbia Maculata) ce se aseamănă cu iarba grasă dar este extrem de toxică.

Laptele cucului are tulpini subțiri, frunzele mai mici, nesuculente și la rupere secretă un lichid alb-crem care ce este toxic (se poate vedea diferența dintre cele două plante în slide).