Ministerul Sănătății anunță că va organiza, vineri, la Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), din București, o nouă etapă de dezbateri pe tema legii salarizării, la eveniment fiind invitați să participe toți cetățenii care s-au înscris la prima serie de discuții, din 11 mai.
"În baza prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Ministerul Sănătății organizează vineri, 26 mai 2017, ora 10:00 la sediul Institutului Național de Sănătate Publică, sala Amfiteatru, str. dr. Leonte, nr. 1-3, sector 5, București, continuarea ședinței publice de dezbatere din data de 11 mai 2017 a proiectului de Lege privind organizarea și finanțarea activității de vaccinare a populației în România. La această ședință publică vor participa persoanele înscrise pentru participare la ședința din data de 11 mai 2017, conform tabelului publicat pe site-ul Ministerului Sănătății, rubrica Transparență decizională – Dezbateri publice în data de 10.05.2017. Accesul în sala Amfiteatru se va face pe baza documentului de identitate, începând cu ora 9.00”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății remis Mediafax.
Prima dezbatere publică legată de legea vaccinării a avut loc pe 11 mai și a creat dispute între instituții și persoanele care sunt împotriva vaccinării. Cei mai mulți dintre participanți s-au declarat împotriva vaccinării, în timp ce susținătorii imunizării i-au acuzat pe restul că nu au o fundamentare științifică.
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat, în cadrul primei dezbateri, că nu vor fi situații în care copiii să fie vaccinați forțat, dar că părinții care refuză imunizarea sunt obligați să-și asume acest lucru.