Actual· 4 min citire

Lecțiile de muzică au beneficii majore asupra dezvoltării copiilor și tinerilor

Lecțiile de muzică au beneficii majore asupra dezvoltării copiilor și tinerilor

Lecțiile de muzică au beneficii majore asupra dezvoltării copiilor și tinerilor

Publicat23 feb. 2017, 11:41
Actualizat23 feb. 2017, 17:31

Conform unui nou studiu care investigheză efectele învățatului unui instrument asupra dezvoltării creierului, s-a ajuns la concluzia că lecțiile de muzică nu numai că ajută copiii să își dezvolte abilitățile motrice, lucru foarte important, mai ales pentru cei mici, dar ajută și la dezvoltarea maturității comportamentale și emoționale. Școala de Muzică Boem Club, cea mai mare școală privată din țară, cu 3 sedii în 3 zone importante din Capitală, și o echipă de peste 35 de profesori absolvenți de Conservator, te așteaptă indiferent de vârstă și nivelul de cunoștințe muzicale să intri în atmosfera boemă și să înveți să cânți cu vocea sau la unul dintre următoarele instrumente: pian, vioara, chitară, violoncel, tobe, saxofon, clarinet. Vedeta Realitatea TV Alexandra Păcuraru susține cursurile Școlii de Muzică Boem Club.

Astfel, cercetătorii care au lucrat la realizarea acestui studiu, au analizat 232 de radiografii ale creierului unor copii sănătoși, cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, căutând în mod special indicii care duc la dezvoltarea creierului la copiii care cântă la un instrument. S-a ajuns la concluzia că învățarea unui instrument a accelerat dezvoltarea abilităților de atenție, control emoțional și anxios.

Iată și alte beneficii ale studierii unui instrument:

Muzica crește capacitatea de memorare

Elevii de la școli și licee de muzică au arătat semne de îmbunătățire ale memoriei. Aceasta este o calitate importantă pentru tineri, pentru a avea realizări academice.

Muzica antrenează perseverența

Studierea unui instrument, oricare ar fi acesta, presupune o investiție importantă de timp și efort. Astfel, perseverența și răbdarea sunt antrenate intens, două calități extrem de importante pentru obținerea succesului în viață. Canalizarea creierului în această direcție înseamnă perfecționarea acestor atribute

<p>Lecţiile de muzică au beneficii majore asupra dezvoltării copiilor şi tinerilor</p>

Muzica îmbunătățește capacitățile cognitive.

Este dovedit că tinerii și copiii care fac muzică au abilități de învățare mai ridicate.

Muzica îmbunătățește capacitatea de management al timpului și abilitățile organizatorice

Copiii și tinerii trebuie să se organizeze pentru a ajunge la cursuri și repetiții de trupă, deci să-și aranjeze orarul pentru a pregăti cântecele pentru lecții. De asemenea trebuie să își aducă aminte să aducă echipamentul necesar la lecții și la orele de trupă. Acest lucru ajută copilul în a-și dezvoltă abilități de viață de bază.

Muzica dezvoltă abilitățile de lucru în echipă

Muzica îmbunătățește abilitățile de lucru în echipă ale unui copil, mai ales când acesta este membru al unei trupe sau al altui tip de ansamblu. Ca în orice altă activitate de echipă, fiecare membru are un rol de jucat. Toți membrii sunt importanți și trebuie să învețe să lucreze într-o echipă-cântatul împreună ne aduce împreună. Un studiu realizat pe aproape o mie de elevi finlandezi care au participat la cursuri de muzică extinse, a descoperit faptul că elevii au indicat un grad de satisfacție mai mare la școală la aproape orice materie, chiar și la cele care nu au  legătură cu orele de muzică în sine. (Eerola & Eerola, 2013)

Muzica este matematică

Muzica este bazată ritmic pe sudiviziunile timpului în fracțiuni, pe care copiii trebuie să le execute instantaneu în timp ce cântă la instrumentul lor. Acest lucru dezvoltă abilitățile lor matematice.

<p>Lecţiile de muzică au beneficii majore asupra dezvoltării copiilor şi tinerilor</p>

Muzica este o limbă străină

Majoritatea termenilor muzicali folosiți de-a lungul unei piese muzicale sunt ori italienești, nemțești sau franțuzești. Notațiile muzicale sunt o formă foarte dezvoltată de stenografie care folosește simboluri pentru a reprezenta idei. Astfel, se crede că muzica este cea mai completă și universală limbă.

Muzica este istorie

Muzica reflectă, de obicei, mediul și timpul creației. Copiii învață o varietate de tipuri de muzică, incluzând cântece folk și cântece din culturi și timpuri variate.

Muzica este educație fizică

Pentru a învăța să cânți la un intrument este necesară coordonarea degetelor, mâinilor, brațelor, obrajilor și mușchilor faciali în afara controlului extraordinar al diafragmei, spatelui, stomacului și mușchilor pieptului. Toate acestea conduc la o dezvoltare a abilităților atletice.

Alte beneficii asupra sănătății
A învăța să cânți la un instrument de suflat poate ajuta la problemele respiratorii, cum ar fi astmul, deoarece se dezvoltă plămânii în momentul în care înveți să cânți la aceste tipuri de instrumente. Muzica poate ajuta la gestionarea stresului și anxietății asociate cu un tratament pentru bolile cardiace coronariene. Analiza unui număr de 23 de studii ce a cuprins aproximativ 1.500 de pacienți a descoperit faptul că ascultarea muzicii a redus ritmul cardiac, tensiunea arterială și anxietatea în cazul pacienților cu boli de inimă. (Bradt & Dileo, 2009).

Alte beneficii includ:
Studierea unui instrument muzical este o activitate care induce o stare de relaxare și calm și permite eliberarea de emoțiile negative. De aceea, cântatul la un instrument este și o terapie utilizată în psihoterapie, inclusiv în tratamentul pentru autism, depresie și alte tulburări psihice.

Unde poți învăța să cânți la un instrument în București:
Școala de Muzică Boem Club, cea mai mare școală privată din țară, cu 3 sedii în 3 zone importante din Capitală, și o echipă de peste 35 de profesori absolvenți de Conservator, te așteaptă indiferent de vârstă și nivelul de cunoștințe muzicale, de luni până duminică, să intri în atmosfera boemă și să înveți să cânți cu vocea sau la unul dintre următoarele instrumente: pian, vioara, chitară, violoncel, tobe, saxofon, clarinet.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News