În medicina populară siberiană, cenușa era recomandată împotriva bolilor de stomac, de oase, de ochi, pentru curățarea rănilor și oprirea sangerărilor, ca leac pentru durerile de cap și de dinți, dar și împotriva deochiului și pentru alungarea spiritelor rele din casă.
În medicina populară a Evului Mediu, cenușa din cuptor a fost folosită ca leac împotriva multor boli.
Amirdovlat Amasiați, renumit om de știință armean, medicul personal al sultanului Mehmed al II-lea Cuceritorul, scria, în secolul al XV-lea, despre cenușa din lemn: "Puterea sa este egală cu puterea substanțelor din care s-a format. Cenușa din lemn de stejar izgonește durerile de stomac.
Loțiunea preparată din cenușă din viță-de-vie îndepărtează durerile de cap, iar, aplicată pe păr, îl colorează în roșu. Cenușa din trestie de zahăr vindecă erupțiile cutanate din jurul ochilor, cea din frasin și stejar ucide păduchii, iar cea din smochin este benefică în bolile nervului sciatic".
Și în spațiul siberian cenușa a fost considerată un adevărat panaceu. Pentru a-și pregăti leacurile, rușii foloseau cenușa din toate cele trei cuptoare aflate întro gospodărie, cea din camere, cea din baie și cea din bucătărie, iar, în cazurile bolilor mai grave, luau cenușa din șapte cuptoare, chiar și din cele ale vecinilor.
Aparent, metoda de preparare pare un ritual păgan, dar oamenii foloseau cenușa de la trei-șapte cuptoare pentru o eficiență terapeutică maximă, căci focul în vatră se făcea cu lemne din diferite feluri de copaci și, astfel, amestecand cenușa provenită de la mai multe specii, se obținea un efect curativ excepțional.
