Amirdovlat Amasiaţi, renumit om de ştiinţă armean, medicul personal al sultanului Mehmed al II-lea Cuceritorul, scria, în secolul al XV-lea, despre cenuşa din lemn: "Puterea sa este egală cu puterea substanţelor din care s-a format. Cenuşa din lemn de stejar izgoneşte durerile de stomac.
Loţiunea preparată din cenuşă din viţă-de-vie îndepărtează durerile de cap, iar, aplicată pe păr, îl colorează în roşu. Cenuşa din trestie de zahăr vindecă erupţiile cutanate din jurul ochilor, cea din frasin şi stejar ucide păduchii, iar cea din smochin este benefică în bolile nervului sciatic".
Şi în spaţiul siberian cenuşa a fost considerată un adevărat panaceu. Pentru a-şi pregăti leacurile, ruşii foloseau cenuşa din toate cele trei cuptoare aflate întro gospodărie, cea din camere, cea din baie şi cea din bucătărie, iar, în cazurile bolilor mai grave, luau cenuşa din şapte cuptoare, chiar şi din cele ale vecinilor.
Aparent, metoda de preparare pare un ritual păgan, dar oamenii foloseau cenuşa de la trei-şapte cuptoare pentru o eficienţă terapeutică maximă, căci focul în vatră se făcea cu lemne din diferite feluri de copaci şi, astfel, amestecand cenuşa provenită de la mai multe specii, se obţinea un efect curativ excepţional.
