Le-a oferit piloților o cutie de fursecuri pe care le-a mâncat, dar în interior au găsit un bilet

Chad a impresionat oameni din toată lumea. Iată povestea lui.

„Uneori cele mai valoroase daruri sunt oferite involuntar. Am început să verific instrumentele de bord pentru a mă pregăti pentru ultimul zbor al zilei, o călătorie scurtă de la Atlanta la Macon. Era ora 19:30, în Ajunul Crăciunului, dar în loc să mănânc curcan la cina organizată de mama mea, eram preocupat să-i duc pe alți oameni acasă pentru a-și întâlni familiile.” „Dincolo de zumzetul pasagerilor care vorbeau, am auzit un zgomot în spatele meu. Am privit peste umăr și în fața ușii cabinei era un băiat de nouă ani, care privea cu teamă în interior. Când a observat că mă uit spre el, a vrut să se întoarcă și să plece. I-am spus: ‘Așteaptă, vino aici!’”

„Eram de vârsta lui când am văzut pentru prima oară panoul de instrumente al unui avion care era aprins ca un pom de Crăciun și abia așteptam să cresc și să obțin licența de pilot. Dar acum, lucrând de atâția ani într-o companie aeriană, mă întrebam dacă am făcut alegerea potrivită. Iată-mă aici, petrecându-mi primul Ajun de Crăciun departe de casă și gândindu-mă la ce am realizat? Ce las în urma mea? Tot ce am făcut a fost să transport pasagerii dintr-un oraș în altul…”“Băiatul a intrat cu grijă în cabină. ‘- Numele meu este Chad’, i-am spus, întinzând mâna spre el. Cu un zâmbet timid, el a întins la rândul lui mâna. ‘- Eu sunt Sam.’ Apoi a privit spre scaunul gol de lângă mine. ‘- Acesta este pentru comandant?’

‘- Bineînțeles, acolo este locul comandantului Jim.’ – i-am răspuns și am atins materialul uzat al scaunului, întrebându-l: ‘- Vrei să-l încerci?’ Sam privi în jos rușinat: ‘- Nu știu… Adică… Bineînțeles, dacă nu este nicio problemă.’ Am coborât scaunul, pentru ca el să se poată urca. Căpitanului îi plăcea să le arate copiilor cabina avionului, dar ce-ar fi crezut despre unul care stătea chiar în locul lui? Ei bine, totuși e Crăciunul, mi-am spus eu.” “Sam mi-a povestit că el și familia lui veneau tocmai din Memphis. M-am uitat la ceas. Comandantul putea sosi la bord în orice clipă, dar Sam părea atât de entuziasmat, încât nu voiam să-i ștribesc bucuria. Am verificat aparatele din nou, spunându-i lui Sam ce face fiecare buton și manșa.

În cele din urmă, comandantul Jim a sosit în cabină: ‘Salut, prietene!’ – i-a spus el cu un zâmbet larg pe chip. ‘Știi, fiule’ – a continuat el – ‘Poți să rămâi cu noi o vreme, dacă schimbi locul cu mine.’ Sam l-a lăsat pe comandant să stea pe scaun și apoi am făcut prezentările. Am început să urmăm pașii necesari înaintea oricărui zbor. M-am gândit că poate comandantul va dori să-l roage pe Sam să iasă din cabină, dar băiatul încă privea peste umărul meu când agentul de rampă a întrebat prin stație dacă suntem gata pentru secvența numărul patru de aprindere a primului motor. Am transmis întrebarea comandantului, care studia rapoartele meteo. ‘Încă analizez aici’, a spus el. ‘Ocupați-vă voi doi de chestia asta.’ ‘Ok, începem!’ – am răspuns eu aproape instinctiv, dar apoi m-am oprit și l-am întrebat: ‘Ați spus cumva voi doi?’”

‘Da, dați-i drumul.’ M-am uitat la comandant și apoi la panoul de instrumente. ‘- În regulă!’ Am aprins luminile roșii din avion pentru a semnala începutul decolării. Apoi m-am întors spre noul meu asistent. ‘Sam, ai mai pornit vreodată un avion?’ Ochii i s-au mărit și a clătinat din cap. Apoi, urmând instrucțiunile mele, Sam a rotit cu grijă un buton dispus deasupra, care a inițiat aprinderea. Apoi a apăsat un buton la fel de mare ca mâna lui pentru a porni unul dintre motoare. În cele din urmă, cu ambele mâini, a împins o manetă pentru a introduce combustibilul. Motorul a început să dea semne de viață…

Sam a lăsat maneta cu grijă și a făcut un pas înapoi, copleșit. Tocmai pornise un avion… și încă unul mare. Chiar și eu aș fi fost impresionat dacă aș fi făcut asta la acea vârstă. I-am mulțumit lui Sam pentru că ne-a ajutat. ‘- Nu, eu vă mulțumesc domnule, a fost incredibil!’ – a spus copilul. În timp ce se îndrepta spre coridor, avionul răsuna de la zgomotul motorului pe care îl pornise. ‘- Să ai un Crăciun fericit, Sam!’ – i-a urat comandantul.“Lacrimi de bucurie îi invadaseră ochii lui Sam. ‘- Voi avea, domnule, voi avea. Mulțumesc!’ Cu o ultimă privire către panoul avionului, Sam se întoarse și se îndreptă spre hol. Apoi eu și comandantul am pornit celelalte motoare, am decolat și 40 de minute mai târziu aterizam în Macon.

În dimineața zilei de Crăciun, în timp ce ne pregăteam pentru a decola către Atlanta, unul dintre agenții de la zona de îmbarcare a intrat în cabina de zbor. ‘Băieți, mama unui copil a venit în aeroport în această dimineață. Voia să se asigure că vă mulțumește așa cum trebuie pentru că seara trecută i-ați arătat fiului ei panoul de zbor. Femeia a spus că fiul ei nu contenește să povestească tot ceea ce a făcut în cabină. A lăsat această cutie pentru voi.’” Agentul așază cutia roșie cu fursecuri pe consola centrală și iese. ‘- Ia să vedem, spuse comandantul. A luat o mușcătură din unul dintre fursecurile cu ciocolată în timp ce despăturea biletul lipit de capac, citindu-l în tăcere. A oftat adânc și s-a întors spre mine, ‘Băiatul are cancer’. Apoi a continuat citirea mesajului cu voce tare:

“Stimați domni,

Vă mulțumesc din suflet pentru că l-ați lăsat pe Sam să vă vadă muncind în Ajunul Crăciunului. Are cancer și face ședințe de chimioterapie la Memphis. Aceasta este prima dată când ajunge acasă de când a început tratamentul. L-am dus pe Sam cu mașina la spital, dar știind că iubește aeronavele, am decis să ne întoarcem cu avionul acasă. Nu știm dacă va mai putea călători din nou.

Doctorii spun că Sam ar mai avea doar câteva luni de trăit. El a visat mereu să devină pilot de avion. Zborul de la Atlanta la Macon a însemnat enorm pentru el. Fiul meu nu era sigur dacă zborul într-unul dintre aceste avioane va fi atât de distractiv, dar voi, domnilor, i-ați oferit cel mai frumos cadou de Crăciun pe care și-l putea imagina. Timp de câteva minute, visul lui s-a împlinit, mulțumită vouă.

“Am privit afară și am văzut pista de decolare strălucind în razele calde ale soarelui. Când m-am întors către Jim, acesta rămăsese cu privirea ațintită la bilet. Chiar atunci a intrat o stewardesă să ne anunțe că pasagerii sunt pregătiți pentru decolare. I-am dat să țină fursecurile și am trecut la lista de verificări. Apoi comandantul Jim și-a dres vocea, spunând: ‘Începem cu secvența numărul patru’. Aș fi vrut să fiu acasă alături de cei dragi, bucurându-ne de cadourile de Crăciun. Dar acel copil mi-a arătat că uneori, cele mai importante daruri sunt cele pe care le oferim involuntar și că cele mai prețioase vin din partea unor străini.”