Actual· 2 min citire

CE de JUDO. Monica Ungureanu a câștigat medalia de bronz la categoria 48 kg

CE de JUDO. Monica Ungureanu a câștigat medalia de bronz la categoria 48 kg

CE de JUDO. Monica Ungureanu a câștigat medalia de bronz la categoria 48 kg

Publicat20 apr. 2017, 13:37
Actualizat21 apr. 2017, 15:39

Performanță pentru delegația României, la Europenele de judo de la Varșovia. Monica Ungureanu a câștigat medalia de bronz la categoria 48 de kilograme, după un meci epuizant, decis abia în prelungiri. Larisa Florian a avut și ea șansa ei la o medalie, însă a fost învinsă în recalificări.

Monica Ungureanu s-a luptat pentru medalia de bronz cu sportiva din Israel, Noa Minsker. Disputa de pe tatami a fost una pe muchie de cuțit, cu un final îndelung așteptat. Monica s-a impus în prelungiri și a răzbunat eșecul din semifinale în fața rusoaicei Irina Dolgova.

"Sunt foarte fericită, mă bucur mult pentru acest rezultat, este o medalie muncită, am avut un meci greu pentru bronz, dar a meritat efortul si sunt foarte fericită. Acum mă pregătesc pentru Campionatul Mondial, dar până atunci o să mai avem câteva turnee de verificare, în Rusia unul, și unul în China", a spus MONICA UNGUREANU.

"Monica Ungureanu a câștigat medalia de bronz la categoria 48 de kilograme, după un meci decis în prelungiri. Așadar, a fost un început cu dreptul pentru echipa României, la Varșovia", a spus TEO AVRAMESCU, directorul Judo for Romania.

Monica a reușit să se califice prin ippon în semifinale, după ce a învins-o pe ucraineanca Maryna Cherniak. Nu același noroc l-a avut Alexandra Pop, care a pierdut în primul tur, în fața portughezei Maria Siderot.

După o victorie în fața unguroaicei Reka Pupp, Larisa Florian a pierdut în sferturi, în fața portughezei Joana Ramos. Aceeași sportivă care a învins-o și pe Andreea Chițu, la categoria 52 de kilograme. Nici în recalificări nu i-a surâs norocul Larisei Florian. Judoka de 21 de ani a pierdut șansa la medalia de bronz în ultimul meci.

Aproape 370 de sportivi din 41 de țări participă la Campionatele Europene de Judo de la Varșovia. România este prezentă cu 11 sportivi la concursul individual. Iar la întrecerea pe echipe de duminică se va alătura Laszlo Szoke, la categoria 66 de kilograme masculin.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News