La 9 ani, și-a ucis familia. Șocul a continuat după tragedie: ANUNȚUL tulburător al avocaților

Thursday, 24 October 2019, 10:45, Sursă: REALITATEA.NET

Avocații unui copil de 9 ani au trecut prin cea mai grea experiență din carieră. Aceștia trebuie să-i explice băiețelului de ce este acuzat de crimă. Imaginile din GALERIA FOTO sunt copleșitoare!

Adaugă părerea ta

Scene sfâșietoare, într-o sală de judecată din Illinois, Statele Unite. Un băiețel de 9 ani care abia se vede în scaunul din boxa acuzaților și ale cărui picioare nici nu ating podeaua a fost acuzat de moartea a cinci persoane.

Nici procurorii nu au avut o soartă mai ușoară: au avut de formulat pe numele copilului acuzații tulburătoare. Ancheta desfășurată după tragedie a scos la iveală un adevăr cutremurător:
Kyle Alwood a provocat un incendiu în urma căruia i-a murit familia. Tragedia s-a petrecut pe 6 aprilie.

După ce i-au fost citite acuzațiile, Kyle a plecat din sală în lacrimi, urlând de durere, cu bunicii săi, în grija cărora a rămas după incident.

Din incendiu a scăpat numai mama băiatului.

"Toată lumea se uită la Kyle de parcă ar fi un monstru, dar nu este așa. Oamenii fac greșeli tot timpul. Da, este o tragedie de neimaginat, dar nu putem să-i anulăm pur și simplu existența din cauza ei", a spus mama băiețelului, Katie Alwood.

Kyle va apărea din nou în fața instanței pe 22 noiembrie. Pentru că este minor, acesta nu poate fi închis așa că, până atunci, copilul stă cu bunicii.

În incendiu au murit doi frați vitregi, Ariel, un an, și Daemeon Wall, 2 ani, tatăl său vitreg, Jason Wall, 34 de ani, verișoara Rose Alwood, 2 ani, și bunica din partea mamei, Kathryn Murray, 69 de ani.

Datele autopsiei au arătat că cei cinci au murit ca urmare a intoxicației cu fum.

Mama sa a scăpat doar pentru că, în momentul izbucnirii incendiului, nu era în casă. Când s-a produs tragedia, ceilalți dormeau.

"Eram afară, dar vedeam pe geam cum copiii mei se sfârșeau. Le spuneam că îi iubesc și mă rugam ca măcar să audă asta. De cealaltă parte a geamului, copiii mei îmi strigau să-i salvez, dar nu puteam", a mai spus mama.

"Nu știu ce a fost mai greu: să-i aud cum țipă, sau să nu-i mai aud deloc", a mai spus mama, în lacrimi.

Atât Katie, cât și Kyle au fost diagnosticați, ulterior producerii tragediei, cu o formă de schizofrenie, ADHD și tulburare bipolară.

De cealaltă parte, însă, Samantha, mama micuței Rose, care și-a pierdut viața în incendiu, spune că vrea ca nepotul ei să primească o pedeapsă pe măsură.

"Cred că ar trebui să fie izolat cumva, să fie scos din societate până la majorat", a spus Samantha.

Citește și:

Şi-au lăsat copilul singur cu câinii şi au încuiat uşa. Când s-au întors, părinţii au găsit asta

Şi-au lăsat copilul singur cu câinii şi au încuiat uşa. Când s-au întors, părinţii au găsit asta





Alte articole din: SOCIAL