Președintele Klaus Iohannis va efectua, miercuri, o vizită oficială în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Cu acest prilej, șeful statului va avea o întrevedere cu premierul britanic, Theresa May, unde va fi abordat stadiul negocierilor privind Brexit și președinția Consiliului UE.
Potrivit agendei oficiale a șefului statului, sosirea la cabinetul premierului britanic pentru fotografia oficială va avea loc la 17.25, ora României, în Londra, urmând ca la 17.30 să aibă loc întrevederea pentru discuțiile propriu-zise între cei doi oficiali.
De la 21.45, tot ora României, Klaus Iohannis va participa la evenimentul dedicat împlinirii vârstei de 70 de ani de către Alteța Sa Regală Charles, Prinț de Wales, la Palatul Buckingham din Londra, conform sursei citate.
În legătură cu subiectele care vor fi discutate de către președintele Klaus Iohannis la întâlnirea cu premierul Theresa May, Administrația Prezidențială preciza, într-un comunicat de presă, că "temele abordate vor viza relația bilaterală, stadiul negocierilor privind Brexit, prioritățile Președinției române a Consiliului Uniunii Europene, cooperarea în sfera securității și apărării, precum și agenda regională".