Actual· 2 min citire

Kelemen Hunor, reacție la anunțul lui Nicușor Dan cu privire la candidatura pentru funcția supremă în stat

Kelemen Hunor, reacție la anunțul lui Nicușor Dan

Kelemen Hunor, reacție la anunțul lui Nicușor Dan

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 16 dec. 2024, 21:01

Anunțul primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, privind candidatura la alegerile prezidențiale era unul așteptat, a declarat pentru Agerpres  președintele UDMR, Kelemen Hunor, care consideră că trebuie să fie desemnat un singur candidat al viitoarei coaliții de guvernare.

"Era un anunț așteptat, fiindcă Nicușor Dan, acum câteva zile, după anularea alegerilor prezidențiale, a zis că are această intenție, pe de-o parte. Pe de altă parte, da, a preluat inițiativa. El dictează cadența acum și, din acest punct de vedere, eu cred că are un avans față de cei care se vor anunța mai târziu. Sigur, trebuie să așteptăm cine va mai candida, după aceea putem spune mai mult. Dar, ca primar general ales al Capitalei, da, are această șansă de a intra în competiție cu șanse reale. Are această capacitate. Mai mult mi-e greu să comentez în acest moment, deoarece coaliția, în continuare, dorește să aibă un singur candidat, fără să discutăm nume. Această dorință rămâne în continuare", a spus Kelemen Hunor.

Întrebat dacă mai sunt șanse să fie desemnat un candidat comun al coaliției, iar acesta să fie Nicușor Dan, liderul UDMR a arătat că orice este posibil.

PSD, PNL, UDMR și minoritățile trântesc ușa în nas USR-ului. Partidele au voturile pentru a forma un Guvern și o majoritate

"Să fie desemnat, să fie susținut, este orice posibil în România. Nu vreau să merg mai departe cu speculațiile, dar este posibil orice. Nu știu dacă PNL susține, nu știu dacă PSD ar susține, dar deocamdată în coaliție noi am discutat, e bine să avem un singur candidat din partea coaliției", a precizat Kelemen Hunor.

În context, el s-a arătat convins că USR o va avea drept candidat pe Elena Lasconi și a reafirmat că trebuie să existe un candidat din partea actualei coaliții.

"Dacă USR se retrage din coaliție, sigur că și Elena Lasconi va anunța că va candida - sunt convins de acest lucru, fiindcă nu prea văd motivele pentru care să nu facă acest anunț - până la urmă electoratul va decide. Eu în continuare cred că în viitoarea coaliție guvernamentală, indiferent cum va arăta, trebuie să fie un candidat susținut de toți cei care sunt în coaliția de guvernare, în majoritatea parlamentară", a transmis președintele UDMR.

Probleme pentru Nicușor Dan, care vrea să fie candidatul coaliției, altfel se retrage. Lasconi nici măcar nu i-a răspuns la telefon

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News