Jurnalul secret al lui Arsenie Boca conține 137 de predici și învățături nepublicate în timpul vieții.
Jurnalul redactat de Arsenie Boca în anii 1946–1950, în vremea în care era călugăr la mănăstirile Brâncoveanu și Prislop, cuprinde aproape 270 de pagini de învățături și texte religioase.
Arsenie Boca nu a mai apucat să publice manuscrisul păstrat în așezământul de la Sinaia, însă au făcut-o urmașii săi.
La sfârșitul anilor 1940, în vremea în care se afla la Mănăstirea Brâncoveanu și apoi la Mănăstirea Prislop, Arsenie Boca a scris 137 de predici și învățături, multe cuprinse și în predicile sale de la Mănăstirea Prislop, adunate într-un manuscris pe care călugărul nu l-a mai publicat vreodată.
Abia după moartea sa, textele au circulat sub diferite forme, iar în 2006 manuscrisul care fusese păstrat în Așezământul Monahal de la Sinaia, a văzut lumina tiparului, potrivit Adevarul.ro.
„Toate cele 137 de cuvinte duhovnicești, de dimensiuni și extensiuni diferite, s-au născut în liniștea chiliei Părintelui Arsenie de la stăreția veche a sfintei mănăstiri de la Sâmbăta de Sus cu vedere spre munții Făgărașului și în taina chiliei Părintelui Arsenie de la sfânta mănăstire Prislop, cu deschidere înspre dealurile Prislopului și au fost scrise „cu timp și iară timp" între 25 noiembrie 1946 și 27 martie 1950", afirmau edittorii volumului Cuvinte Vii, care cuprinde textele scrise de Arsenie Boca.
Arsenie Boca despre viață
„Când viața aceasta e încurajată de statornicia bogăției, de negrija întâmplărilor, omul se strică; iar o viață stricată de patimi strică și mintea, care, odată stricată, nu mai deosebește adevărul de minciună sau binele de rău, ci le zice tocmai întors: răului bine și minciunii adevăr". (30.I.949, Prislop).
Arsenie Boca despre post„Deci nouă ne trebuie post, pentru înfrânarea patimilor, pentru subțierea minții, pentru sporirea în noi a Duhului Sfânt, care ne descoperă căile mântuirii. Postul ne ajută să înțelegem rosturile mai mari ale lui Dumnezeu cu omul. El e un toiag de drum prin viața aceasta cu trup pieritor spre veacul viitor, în care trebuie să ne deprindem de-aici. Dar să nu ținem postul într-un înțeles îngust. Căci sunt unii care cred că a nu mânca carne, și cele asemenea, ar fi tocmai de ajuns ca să se cheme că ai postit. Nu mănânci carne de porc, dar carne de om mănânci: clevetind, mușcând cu gura, osândind cu vorba și ucigând cu gândul”. (6.III. 1949, Prislop).