Jean-Claude Juncker - fostul președinte al Comisiei Europene a declarat, joi, că există așteptări care nu au fost atinse de către cei care conduc Uniunea Europeană și a criticat faptul că România nu a aderat încă la spațiul Schengen.
„Am fost foarte mândru că în 2005 am putut semna tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană. Tot așa, am fost foarte mândru în "97, când la Consiliul European s-a decis ca România să facă parte din Europa Centrală. În acea zi, istoria și geografia s-au întâlnit. Uniunea Europeană a devenit mai completă în ziua în care România a aderat la Uniunea Europeană, mai completă dar nu întotdeauna exemplară.
Există așteptări care nu au fost atinse de către cei care conduc Uniunea Europeană. Eu rămân scandalizat până azi de faptul că România încă nu a aderat la spațiul Schengen. Eu am pledat pentru aderarea României la spațiul Schengen încă din 2014, când am devenit președintele Comisiei și nu am încetat să pledez cauza românească. România este parte a Uniunii, este stat membru. Este un scandal. A fost cu o oarecare brutalitate și fără argumente”, a spus Jean-Claude Juncker, la ceremonia în care i-a fost acordat titlul Doctor Honoris Causa de către Academia de Studii Economice.
„Sunteți într-o vecinătate cu adevărat dificilă. Marele dumneavoastră vecin Ucraina tocmai a fost atacată, împotriva tuturor regulilor dreptului internațional, de Federația Rusă și sunteți vecinii imediați ai țărilor balcanice de vest, care au vocația de a deveni membre ale Uniunii Europene. Când va veni acea zi, Europa va deveni mai completă. De fapt, România este o punte între Europa, cum a fost, și Europa așa cum va fi. Deci trebuie să veghem, să vedem Europa evoluând către o mare deschidere și solidaritate. Solidaritatea este o dimensiune esențială a construcției europene”, a adăugat Juncker.
Fostul președinte al Comisiei Europene a afirmat că "Europa trebuie să rămână o operă de pace în interiorul ei și în exterior. Pentru a funcționa mai bine va trebui ca instanțele comunitare să respecte toate națiunile. (...) Europa trebuie să fie solidară".
România este "o țară mare și importantă. (...) România este un bun exemplu de urmat de către ceilalți pentru că este o țară care a știut să-și tragă din apartenența europeană toate beneficiile. Nu-mi place să se claseze țările membre în categorii diferite. (...) România este în liga întâi. Va trebui ca ceilalți să înțeleagă și instituțiile europene să respecte România exact așa cum respectă celelalte state membre. (...) Iubesc România. Nu se știe niciodată de ce iubim pe cineva. Este ceva irațional, dar în cazul României este o dragoste care se bazează pe ceva vizibil - succesul acestei țări. Blaise Pascal, filozof francez și matematician, a spus: "Îmi plac lucrurile care merg bine împreună". Europa și România sunt două lucruri care se potrivesc și merg bine împreună”, a mai spus Jean-Claude Juncker, în încheierea discursului său după primirea titlului de Doctor Honoris Causa al ASE.
Ceremonia de acordare a titlului Doctor Honoris Causa fostului președinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker s-a desfășurat joi în Aula Magna a Palatului ASE, în prezența președintelui Klaus Iohannis. Evenimentul a avut loc în contextul manifestărilor organizate de Academia de Studii Economice cu prilejul împlinirii pe 6 aprilie a 110 ani de la înființarea instituției de învățământ superior.
Foto: INQUAM/Octav Ganea
Anterior ceremoniei, Jean-Claude Juncker a fost primit la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis.