Actual· 2 min citire

Jean-Claude Juncker: "Când se vorbește despre statul de drept, există mereu strănuturi în sală"

Jean-Claude Juncker: "Când se vorbește despre statul de drept, există mereu strănuturi în sală"

Jean-Claude Juncker: "Când se vorbește despre statul de drept, există mereu strănuturi în sală"

Publicat18 sept. 2018, 12:15
Actualizat18 sept. 2018, 12:53

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat marți, la Palatul Cotroceni, unde participă la Summitul celor Trei Mări, că Europa începe „să rămână fără suflare” pentru că nu respiră cu cei „doi plămâni, de est și de vest”.

„Europa trebuie să respire cu doi plămâni, de Est și de Vest. Dacă acest lucru nu se întâmplă, Europa rămâne fără suflare și am impresia că Europa noastră începe să rămână fără suflare, așa ca trebuie să punem accent pe cooperare, să folosim o limbă comună pentru Est și pentru Vest”, a declarat, marți, la Palatul Cotroceni, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Juncker i-a cerut președintelui României, Klaus Iohannis, să încurajeze „noi căi de comunicare între cei doi plămâni” ai continentului.

„Domnule președinte, sprijnim Inițiativa celor Trei Mări și vă încurajăm să deschideți noi căi de comunicare între cei doi plămâni ai continentului, dar și între Nord și Sud”, a precizat președintele Comisiei Europene.

La rândul său, șeful statului, Klaus Iohannis a declarat că trebuie exploatat pe deplin potențialul de dezvoltare a interconctivității, punând accent pe transport, energie și piața digitală.

"În cadrul acestei inițiative ne-am propus să prioritizăm transportul, energia și piața digitală. Am avut dreptate, deoarece aici este cea mai mare oportunitate de a dezvolta interconectivitatea. Cred că este un potențial pe care putem și ar trebui să îl exploatăm pe deplin, în strânsă cooperare cu partenerii din comunitatea euro-atlantică și instituțiile financiare europene și internaționaantici", a afirmat, președintele marți la Palatul Cotroceni, în discursul său din cadrul sesiunii plenare a summit-ul inițiativei cel Trei Mări.

Jean-Claude Juncker: "Investițiile nu au sens dacă lipsește respectul față de statul de drept"

Șeful CE a vorbit în limbile engleză, germană și franceză, subliniind că sunt limbi la fel de importante în Uniunea Europeană: "Trebuie să punem accent pe virtuțile cooperării, în sensul de a vorbi o limbă comună între est și vest”.

El a vorbit despre infrastructură, a dat exemplu proiectul dintre Polonia și Lituania: „El poate fi folosit ca model de legătură între țări europene”.

La nivel de investiții, Juncker a precizat că între Marea Adriatică și Marea neagră vor fi investiți 150 de miliarde de euro - „Corina Crețu răspunde de acest lucru” - dintre care 2,5 miliarde de euro sunt acordați pentru dezvoltarea infrastructurii, „mai ales în zona voastră”, dar și în ceea ce privește alimentarea cu energie și transportul gazelor naturale.

În încheiere, el a punctat că „respectarea statului de drept este esențială. Investițiile nu au sens dacă lipsește respectul față de statul de drept”.

"Când se vorbește despre statul de drept, există mereu strănuturi în sală”, a mai spus Juncker.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News