Japonia a lansat prima sa unitate de infanterie marină care va fi însărcinată cu apărarea insulelor pe care Tokyo și Beijingul și le dispută în Marea Chinei de Est
Multă vreme, Japonia a fost reticentă să creeze o unitate de luptă amfibie din cauza Constituției sale pacifiste, adoptată în 1947, care îi interzice să folosească forța pentru a soluționa diferende internaționale. Dar creșterea puterii militare a Chinei în regiune a schimbat datele problemei, a notat AFP, potrivit agerpres.ro.
Unitatea va avea ca scop să apere insulele nelocuite din Marea Chinei de Est revendicate de Tokyo și Beijing și să le recucerească în caz de invazie.
"Apărarea insulelor izolate este o sarcină presantă, într-o perioadă în care securitatea din jurul țării noastre se deteriorează", a declarat în timpul ceremoniei viceministrul apărării Tomohiro Yamamoto.
De mulți ani, Japonia și China își dispută numeroase insule în Marea Chinei de Est, numite Senkaku de către niponi și Diaoyu de către chinezi. Aceste insule nelocuite sunt administrate de Japonia, însă vase ale pazei de coastă chineze se aventurează frecvent în zonă, provocând tensiuni diplomatice, a informat și France Presse.