Deși au existat zvonuri privind altercații între protestatari și forțele de ordine, Jandarmeria București a dat un comunicat de presă prin care confirmă ceea ce suveraniștii au susținut de la început: protestul este PAȘNIC!
Jandarmeria București anunță că, duminică după-amiază, toți protestatarii au ajuns în Piața Victorie și nu au fost semnalate incidente.
Jandarmii fac apel la participanți să nu se abată de la traseul aprobat, întrucât au fost impure restricții de trafic pentru siguranța participanților.
”În acest moment, toți participanții la adunarea publică de protest au ajuns în Piața Victoriei. Manifestația păstrează un caracter pașnic și civilizat și nu au fost înregistrate incidente de natură să afecteze ordinea și liniștea publică. În continuare, pentru siguranța lor și a celorlați cetățeni, facem apel către organizator, reprezentanții acestuia și participanți să respecte întocmai locurile de desfășurare și traseele de deplasare declarate și asumate în protocolul agreat de comun acord în cadrul Comisiei de Avizare”, a transmis, duminică, Jandarmeria București.
Apelul vine după ce grupuri de manifestanți s-ar fi desprins de coloana principală, fiind pe străzi adiacente traseului principal.
”Pentru respectarea drepturilor și libertăților celorlalți cetățeni din Capitală, insistăm ca după ce se părăsesc Piața Victoriei, să nu întrerupă deplasarea și să nu se abată de la traseele agreate, întrucât au fost impuse restricții de circulație rutieră pentru siguranța marșului de protest solicitat, atât pentru participanții la trafic, cât și pentru autovehiculele cu regim prioritar și de transport în comun”, au mai transmis jandarmii.
Aceștia fac apel la manifestanți, ”dacă observă activități ilegale, de natură să afecteze desfășurarea în condiții de siguranță a adunării publice, să se dezică de astfel de comportamente și să le indice imediat forțelor de ordine din apropiere”.
”Reiterăm faptul că Jandarmeria Română nu efectuează estimări cu caracter public privind numărul participanților la mitinguri, proteste sau alte adunări publice. Jandarmeria realizează doar estimări și evaluări operative, exclusiv pentru adaptarea capacității de răspuns într-un mod flexibil și adecvat situației operative din teren, având ca scop asigurarea ordinii publice și protejarea participanților”, a mai transmis Jandarmeria.
AUR spune că sunt 100.000 de manifestanți, dar alte estimări, neoficiale, arată că sunt mai puțini participanți la protest, dar de ordinul zecilor de mii.