Înfășatul strâns al bebelușilor ar putea să le provoace copiilor probleme la vârsta când învață să meargă, atenționează medicii.
Potrivit unui studiu publicat recent în revista "Medical Journal of Australia" a arătat că înfășatul nou-născuților în scutece sau pături ar putea să impiedice dezvoltarea normală a oaselor și articulațiilor.
Mai exact, specialiștii sunt de părere că bebelușii pot ajunge să sufere de displazie de șold sau luxație de șold, o boală congenitală care afectează dezvoltarea normală a copiiloră și care constă în dezvoltarea anormală a articulației șoldului.
"Există o îngrijorare din ce în ce mai mare în rândul ortopezilor din America de Nord, Marea Britanie și AUstralia, că înfășatul copiilor la vârste fragede crește riscul ca aceștia să fie diagnosticați mai târziu cu displazie de șold", se precizează în studiul citat de The Sun.
Atunci când nou-născuții sunt înfășați în pături, nu își pot mișca picioarele, lucru care în mod normal este necesar pentru dezvoltarea corectă a șoldurilor. Astfel, odată ajunși la vârsta la care învață să meargă, copii ar putea avea nevoie de tratament specializat, iar în cazuri mai grave, chiar de intervenție chirurgicală.