Lumina Sfântă. Flacăra este apoi împărţită printre toţi credincioşii, în toate colţurile lumii, sau cel puţin, aşa se consideră, având în vedere atenţia care este acordată de mass-media transportării Luminii Sfinte din Ierusalim în ţările ortodoxe, inclusiv România.
Acest eveniment este considerat de către credincioşi cel mai vechi miracol, fiind, în creştinismul ortodox, printre cele mai importante evenimente din perioada Paştelui. Totuşi, de-a lungul timpului au existat o sumedenie de voci care au afirmat că este o fraudă. În ciuda acestui lucru, această practică a supravieţuit secolelor, chiar şi sub diferite regimuri mai puţin prietenoase faţă de creştinismul răsăritean.
Lumina Sfântă. Procesiunea ar putea indica autenticitatea miracolului
Procesiunea care duce la obţinerea Luminii Sfinte ar putea indica, prin complexitatea şi forma ei, că este într-adevăr vorba de un miracol, prin prisma „filtrelor”. În sâmbăta de dinaintea Peştelui, la amiază, Patriarhul grec merge împreună cu clerul său îmbrăcat în straiele sacerdotale, urmat de Patriarhul armean cu clerul lui şi cu episcopul copţilor, într-o procesiune grandioasă şi solemnă, în jurul Mormântului Sfânt, înconjurându-l de trei ori, scie descoperă.ro.
Lumina Sfântă. Odată cu încheierea acestui ritual, Patriarhul Ortodox al Ierusalimului sau alt arhiepiscop ortodox recită rugăciunea Pogorârii Sfintei Lumini, se dezbracă de veştminte şi intră singur în mormânt. Clericul armean şi copt rămân în anticameră, unde susţin că stătea îngerul când s-a arătat femeii credincioase (Maria Magdalena) după învierea lui Iisus. Adunarea cântă în acest timp „Doamne miluieşte” până când Lumina Sfântă coboară şi aprinde candela, iar apoi Patriarhul iese din mormânt şi din anticameră, urmat de prelaţi şi rostind rugăciuni, aprinde fie 12, fie 33 de lumânări cu Lumina Sfântă.
Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă, sâmbătă, în România
De asemenea, pentru a respecta tradiţia, autorităţile israeliene sigilează mormântul lui Iisus , la fel cum romanii au sigilat în antichitate pentru ca discipolii Mântuitorului să nu fure cadavrul şi să susţină că a înviat. Înainte de a sigila mormântul, aceştia intră în mormânt pentru a verifica dacă există vreo sursă de foc - prezenţa unei surse ascunse pentru flacără ar însemna fraudarea miracolului.
Lumina Sfântă. Istoria milenară a unui „miracol” şi a criticilor acestuia
Prima înregistrare scrisă a Luminii Sfinte datează din secolul al IV-lea, dar cronicile descriu evenimente care se întâmplau şi în primul secol.
Lumina Sfântă. Spre exemplu, Grigore din Nisa povesteşte cum apostolul Petru a văzut Lumina Sfântă în Mormânt după naşterea lui Iisus.
Un alt itinerariu este al stareţului rus Daniel, scris în anii 1106 - 1107, în care descrie „miracolul Luminii Sfinte” şi ceremoniile pe care le menţionează în detaliu. Acesta spune cum patriarhul intră în capela învierii cu două lumânări şi îngenunchează în faţa pietrei pe care a fost pus Iisus după moartea sa şi se roagă, iar în acest timp miracolul se produce. Lumina provine din piatră, iar apoi, când Patriarhul iese din capelă, o împarte cu credincioşii din biserică. Această descriere de la începutul secolului al XII-lea este considerată ca fiind prima documentată în detaliu şi, de atunci, au existat o sumedenie de alte descrieri, dar şi o mulţime de critici.
Criticismul a început cel mai probabil odată cu regimul islamic al Ierusalimului (în prima jumătate a secolului al VII-lea), dar pelerinii nu au fost opriţi pentru că vizitarea oraşului de către un număr însemnat de oameni era profitabilă. Un asemenea eveniment este descris de celebrul istoric Edward Gibbon: „Musulmanii zâmbeau cu condescenţă la menţiunea flacării miraculoase ce se aprindea în ajunul Paştelui. Această fraudă pioasă, concepută în secolul al IX-lea, era apreciată de cruciaţii latini şi este repetată anual de către preoţimea sectelor greceşti, armene şi copte, impunând-o asupra spectatorilor creduli pentru beneficiul propriu şi pentru cel al tiranilor ce îi conduc. Cu timpul, toleranţa asupra acestui fenomen a fost sporită şi de interes, veniturile prinţului şi ale emirului crescând în fiecare an datorită miilor de străini ce veneau să observe fenomenul".
Lumina Sfântă. În anul 1238, Papa Grigore al IX-lea a declarat Lumina Sfântă o fraudă, dar această declaraţie necesită sursa primară pentru a putea fi validată.
Mai mult decât atât, atunci când cruciaţii au preluat conducerea clericului ortodox din Ierusalim în anul 1101, focul nu a apărut, ceea ce a crescut scepticismul printre creştinii occidentali. În ciuda acestui lucru, Balduin I al Ierusalimului a restabilit conducerea ortodoxă. A făcut acest lucru tot din raţiuni economice, continuând astfel această practică.
Lumina Sfântă. O altă sursă istorică este reprezentată de câteva însemnări ale arhimandritului rus Porfirie, care a fost trimis în Ierusalim de Biserica Ortodoxă din Rusia în secolul al XVII-lea. Un fragment din aceste însemnări dezvăluia că „un ierodiacon care a intrat în altarul Mormântului atunci când, după cum crede toată lumea, focul sfânt coboară, a văzut oripilat că focul este aprins de la o simplă lampă de icoană care nu se stinge niciodată, şi astfel focul sfânt nu este o minune. El însuşi mi-a spus despre asta azi”.
Un alt eveniment care nu are legătură cu autenticitatea Luminii Sfinte este reprezentat de incidentul din 1834, când sute de pelerini au murit călcaţi în picioare în urma unui incendiu. Există teorii conform cărora, clerul ortodox de la Ierusalim a dorit să preschimbe miracolul, dintr-unul real, într-unul simbolic, dar pierderile spirituale, şi probabil mai ales cele financiare au fost considerate prea mari.
Lumina Sfântă. Criticile actuale şi demitizarea: fosforul
Acum câţiva ani, un istoric grec pe nume Michael Kalopoulos a făcut o demonstraţie în direct la o televizine grecească, prezentând faptul că lumânările se pot aprinde spontan, fără să existe o sursă de foc. Kalopoulos înmoaie vârful lumânărilor în fosfor, iar acestea se aprind de la sine în aproximativ 20 de minute datorită proprietăţilor fosforului alb.
Lumina Sfântă. De asemenea, pentru ca aprinderea să nu aibă loc imediat, lumânările pot fi înmuiate într-un compus organic, care trebuie mai întâi să se evapore pentru ca fosforul să ia contact cu oxigenul. Cercetătorul grec precizează că „dacă fosforul este dizolvat într-un solvent organic adecvat, autoaprinderea este întârziată până când solventul s-a evaporat aproape complet. Experimentele repetate au arătat că aprinderea poate fi întârziată chiar şi pentru o jumătate de oră sau mai mult, depinzând de densitatea soluţiei şi de solvent”.
Istoricul afirmă şi că această reacţie chimică era bine cunoscută chiar din timpul babilonienilor şi a grecilor antici, cu mult înaintea apariţiei creştinismului, fiind probabil şi atunci folosit pentru evenimente similare.
