Președintele Klaus Iohannis i-a primit joi la Cotroceni pe Paul Shapiro, directorul Biroului de Relații internaționale și pe Radu Ioanid, directorul Diviziei de Programe Arhivistice Internaționale din cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington SUA.
Klaus Iohannis a insistat asupra unei inițiative viitoare privind organizarea unei structuri educaționale instituționalizate pentru cursuri și training-uri pentru funcționari, diplomați, personalul din structurile de ordine și siguranță, cu privire la tema Holocaustului, combaterea antisemitismului, xenofobiei, a discriminării și a urii.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, s-a pus accent pe nevoia de a educa societatea în legătură cu acest subiect, întrucât cercetările recente au arătat că, din păcate, este foarte puțin cunoscut și asumat acest capitol istoric traumatic.
Președintele României a arătat că trebuie identificate modalități pentru a nu uita aceste tragedii, pentru a păstra și apăra memoria victimelor, și a evita alunecarea periculoasă în abordări superficiale ori în ignoranță.
În cadrul discuțiilor, au fost abordate aspecte legate de evoluția proiectului "Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România" și menținerea pe agenda publică a subiectelor legate de prezervarea memoriei Holocaustului și combaterea antisemitismului.
În cadrul întrevederii, reprezentanții Muzeului Memorial al Holocaustului și-au exprimat aprecierea pentru eforturile întreprinse de România și de Președintele Klaus Iohannis, în special, în această direcție și și-au manifestat deplina susținere pentru proiectele viitoare.
De asemenea, s-a discutat și despre evoluțiile îngrijorătoare care au loc la nivel internațional, respectiv tendințele xenofobe, antisemite și de negare a Holocaustului. În acest context, participanții la întâlnire au susținut că derapajele unor persoane publice sunt extrem de nocive pentru că ele pot anula sau periclita progresul pe care România l-a făcut în ultimele două decenii, iar acest simulacru de cultură și istorie din spațiul public, folosit în scop politic, de defăimare a unor reprezentanți ai autorităților sau a unor categorii din societate, trebuie să înceteze.
Reamintim că Iohannis a fost acuzat în luna noiembrie de antisemitism din cauza faptului că a refuzat numirea la Ministerul Dezvoltării a lui Ilan Laufer, acesta fiind propus de PSD.