Actual· 2 min citire

Învață să detectezi mincinoșii! 13 semne după care se ghidează profilerii FBI

Învață să detectezi mincinoșii! 13 semne după care se ghidează profilerii FBI

Învață să detectezi mincinoșii! 13 semne după care se ghidează profilerii FBI

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 17 nov. 2016, 16:26

Mergem astăzi cu porția de sănătate în zona depistării mincinoșilor, că tot este campanie electorală! Luați-o ca pe un sfat medical, deoarece dacă reușim să depistăm mitomania ne ferim psihicul de tulburări posibile când vom descoperi că ni s-au livrat promisiuni fără acoperire.

Dr. Leanne Ten Brinke, de la Scoala Haas Business a Universitatii din California, a realizat studii care sugereaza că oamenii au instincte prestabilite pentru detectarea mincinoșilor, deși de foate multe ori nu le iau în seamă.

Este posibil să se determine dacă cineva spune întregul adevăr dacă avem în vedere câteva semne-cheie. Studiile arata ca invatând cum putem detecta minciuna putem îmbunătăți capacitatea de a identifica înșelăciune cu până la 90%. Un prim semn este acela că, la o întrebare directă, mincinosul face o mișcare bruscă a capului.

Apoi, respirația grea este un "reflex" asociat frecvent cu minciuna. Dacă nu sunteți suficient de aproape pentru a auzi sau simți respirația individului, uitați-vă la umeri, care se vor ridica ușor. Mincinosul își va controla bine vocea, care are tendința de a deveni neclară sau răgușită. Și asta deoarece survin dificultăți respiratorii din cauza pulsului crescut si a schimbarilor in fluxul de sange, consecință a presiunii de a minți.

Dr. Lilian Glass, un analist comportamental al FBI, ne atrage atenția că sunt suspecte și persoanele care nu se mișcă deloc, deoarece se chinuie să-și controleze mișcările. Într-o discuție liberă, oamenii fac mișcări inconștiente, gesturi mici care denotă relaxare.

Repetarea unor cuvinte este un alt semn, deoarece mincinosul își caută cuvintele, dar și detaliile în exces, nesolicitate. De asemenea, cineva care nu spune adevărul are tendința de a-și acoperi gura. Aici este o reacție a subconștientului, care transmite că închide comunicarea, pentru că nu există intenția de a spune adevărul. Totodată, o persoană nesinceră tinde să-și acopere zonele pe care le consideră vulnerabile, cum ar fi gât, cap, piept sau abdomen.

De asemenea, își încrucișează picioarele, semn că vrea să se țină departe de propria relatare. Pot interveni incoerențe în vorbire, deoarece scade fluxul salivar, dar și fenomenul de a clipi foarte des.

În plus, un mincinos are tendința de a ataca persoana cu care stă de vorbă. Nu în ultimul rând, privirea: un om privește în dreapta sus, dreapta sa, atunci când își amintește sau își imaginează ceva, și în stânga sus când își accesează memoria. Nu uitați aceste sfaturi, vă vor ușura viața!

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News