Mircea Fechet a declarat că situația generată de inundarea Salinei Praid continuă să se agraveze, provocând deja o mortalitate piscicolă semnificativă pe râurile Târnava Mică și Corund.
Ministrul a precizat că în râul Târnava Mică valorile de salinitate depășesc de peste zece ori pragul critic admis pentru tratarea apei potabile. Singura măsură temporară implementată este diluarea cu apă din acumularea de la Bezid, însă aceasta nu poate acoperi nevoia pe termen lung.
„În acest moment evaluăm care este situația din punct de vedere al mortalității (pisciole – n.r.). Primele semne au apărut deja fie pe Corund, fie pe Târnava Mică. Au existat deja și au fost documentate acele situații legate de o mortalitate piscicolă însemnată, iar peștii care mor nu înseamnă altceva decât că avem concentrații foarte mari de sare, de salinitate, de cloruri în apa cursului de apă, ceea ce pune o presiune majoră pe habitat și sperăm să nu fim nevoiți, la un moment dat, să discutăm și de un dezastru ecologic pe lângă tot ceea ce s-a întâmplat (…). În Târnava Mică, discutăm la acest moment de salinități mult mai mari. Dacă 250 (mg/l, n.r.) e pragul critic pentru tratarea apei în stația de tratare, aici au fost depășite și de 10 ori aceste aceste concentrații, poate chiar și mai bine de atât și tot ceea ce putem face acum este să asigurăm diluția folosindu-ne de acumularea de la Bezid. Însă această soluție este una temporară, pentru că această soluție înseamnă aproape 1.000.000 metri cubi de apă în fiecare zi, lucru care nu se poate întâmpla decât în limita acumulării. Acumularea avea 15 milioane de metri cubi de apă, acum suntem deja pe la 12 milioane”, a declarat Mircea Fechet.
Oficialul a mai spus că în timpul vizitei sale la Târnăveni a discutat cu primarii din localitățile afectate de imposibilitatea utilizării apei din râul Târnava Mică, cu reprezentanții operatorului regional de apă și cu cei ai Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
„Principala problemă este legată de alimentarea cu apă potabilă a populației și trebuie să înțelegem că, deși s-au remediat temporar problemele legate de concentrațiile mari de cloruri pe Corund, în dreptul localității Praid, de la acel moment și până când cetățenii de aici, de la Târnăveni, vor putea pe apă potabilă din rețeaua publică, durează cel puțin 48 de ore. Din acest motiv trebuie să vedem ce facem în aceste zile, la fel cum am pus astăzi pe agenda discuțiilor o altă chestiune legată de ceea ce se va întâmpla în viitor. Pentru că la Praid, cel mai probabil, că se va întâmpla peste o săptămână, că se va întâmpla peste o lună, nimeni nu știe exact care va fi momentul, însă fără îndoială vor exista situații când vom avea prăbușiri în salină, iar prăbușirile în salină vor însemna aproape de îndată și evacuarea unei cantități însemnate de apă sărată din mina inundată. Iar acest lucru înseamnă o nouă poluare pe Corund, o nouă poluare pe Târnava Mică”, a afirmat ministrul.