În contextul fenomenelor hidrometeorologice care s-au manifestat astăzi, au fost înregistrat efecte în 15 localități din 5 județe (AB, CJ, HD, MM și SV), unde au fost afectate de viituri 118 de case, 10 curți și 2 operatori economici, iar 1 autovehicul a fost luat de viitură. De asemenea, s-a intervenit pentru degajarea a 6 copaci căzuți pe carosabil.
Totodată, 99 de persoane au fost evacuate la rude ( 40 în loc. Dăroaia și 57 în loc. Gura Roșiei/AB și 2 în loc. Breaza de Sus/SV), iar 1 persoană s-a autosalvat din calea viiturii după ce autoturismul în care se afla a fost luat de apă ( loc. Gura Sohodol/AB)
Traficul rutier este blocat pe 1 drum național (DN 74/AB) și pe 1 drum județean (DJ 750/AB) din cauza copacilor rupți și a aluviunilor și a fost temporar afectat pe 1 drum național (DN 1R/CJ) și pe 1 drum județean (DJ 184 B/MM).
Situația detaliată pe județe se prezintă astfel:
1. Județul Alba - în loc. Roșia Montană se intervine pentru evacuarea apei din 3 case inundate; - în loc. Curături s-a intervenit pentru evacuarea apei din 1 casă inundate; - în loc. Valea Săliștii se intervine pentru evacuarea apei din 4 case inundate; - în loc. Șugag s-a intervenit pentru evacuarea apei din 1 casă, 1 curte și 1 beci; - în loc. Abrud se intervine pentru evacuarea apei din 7 case și de pe 1 stradă inundată; - în loc. Câmpeni se intervine pentru evacuarea apei din 8 case, 2 obiective economice și de pe 1 stradă colmatată; - în loc. Horea s-a intervenit pentru evacuarea apei din 1 casă inundată; - în loc. Gura Sohodol se intervine pentru evacuarea apei din 4 case și 4 curți, iar 1 persoană s-a autosalvat după ce autoturismul în care se afla a fost luat de viitură; - în loc. Gura Roșiei se intervine pentru evacuarea apei din 71 de case, iar 57 de persoane sunt evacuate în spații puse la dispoziție de autorități; - în loc. Cărpiniș se intervine pentru evacuarea apei din 11 case inundate; - în loc. Dăroaia se intervine pentru evacuarea apei din 5 case inundate, iar 40 de persoane au fost evacuate preventiv la rude din locuințele inundate; - DN 74, între loc. Câmpeni și Cărpiniș, este blocat de aluviuni, se intervine pentru deblocare; - DJ 750A, între localitățile Sohodol și Gura Sohodol este afectat de viitură pe cca. 150 ml, circulația rutieră fiind blocată.
2. Județul Cluj - în loc. Mărișel s-a intervenit pentru stingerea unui incendiu provocat de fulger la 1 casă, fără a fi înregistrate victime; - pe DN 1R, pe raza loc. Beliș s-a intervenit pentru degajarea a 3 copaci căzuți pe carosabil, traficul fiind temporar oprit.
3. Județul Hunedoara - în loc. Brad s-a intervenit pentru evacuarea apei din 2 curți și 1 subsol de bloc.
4. Județul Maramureș - pe DJ 184B, pe raza loc. Șoncuta Mare s-a intervenit pentru degajarea a 3 copaci căzuți pe carosabil, traficul fiind temporar oprit.
5. Județul Suceava - în loc. Benia s-a intervenit pentru evacuarea apei de din 1 curte; - în loc. Breaza de Sus s-a intervenit pentru evacuarea apei de din 1 casă și 2 curți, iar 2 persoane s-au autoevacuat la rude.
În contextul avertizărilor hidrometeorologice, au fost emise 13 mesaje de informare a populației prin sistemul RO-ALERT la nivelul a 7 județe ( AB, AR, CJ, HD, NT, SB și SV ).
La acest moment sunt intervenții în desfășurare pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice în mai multe localități din județul Alba.