Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 revine la viață după aproape jumătate de an. Ordonanța de Urgență a Guvernului privind desființarea Institutului Revoluției a fost respinsă, miercuri, de Senat. În 30 de zile, Institutul condus de Ion Iliescu și Gelu Voican-Voiculescu își va relua activitatea, au mai decis senatorii.
Senatul a respins în calitate de for decizional ordonanța de anul trecut a Guvernului Orban care preciza că activitatea Institutului s-ar fi dovedit irelevantă în raport cu sumele cheltuite de la buget.
Pentru respingerea ordonanței au votat, miercuri, 76 de senatori, 44 au fost împotrivă, iar 11 s-au abținut. senatorii PSD au votat împotriva desființării, în timp ce USR și PNL au votat pentru. Anterior, proiectul OUG a trecut tacit de Camera Deputaților.
Senatorii au adoptat și un amendament, prin care, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, Guvernul va aproba, prin hotărâre, măsuri cu privire la reluarea activității, elaborate de Secretariatul General al Guvernului.
La începutul anului, Guvernul a decis ca Patrimoniul și arhiva fostului Institut al Revoluției Române din Decembrie 1989 să fie preluate de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.
Guvernul explica decizia de desființare, anul trecut, astfel: „prin activitatea sa, Institutul Revolutiei Romane din Decembrie 1989 s-a dovedit a fi un for ermetic al carui scop real vizeaza asigurarea unor pozitii publice finantate din fonduri publice pentru interese personale, iar Institutul Revolutiei Romanie din Decembrie 1989 nu a prezentat o conduita adecvata statutului de institutie publica pe care il detine in relatia cu cetatenii”.
Președintele Institutului Revoluției Române este Ion Iliescu, iar director general Gelu Voican Voiculescu. Amândoi au fost puși sub acuzare în dosarul Revoluției pentru crime împotriva umanității. Conducerea Institutului Revoluției Române este asigurată de un "Colegiu Național", format din personalități reprezentative ale revoluției române, printre care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman. Membrii săi sunt aleși pe viață, nefiind precizat un termen pentru mandatul acestora.
Institutul se află în subordinea Senatului și la sfârșitul anului trecut s-a aflat în centrul unui scandal după ce a decis organizarea unui concert în 22 decembrie, gest calificat de mai multe organizații civice drept o jignire adusă memoriei eroilor martiri ai Revoluției din 1989 și urmașilor acestora. În urma protestelor societății civile, concertul a fost anulat.
Mai multe ONG-uri au solicitat Institutului Revoluției Române să anuleze concertul și au cerut artiștilor să nu urce pe scenă.
Fostul președinte Ion Iliescu a reacționat dur anul trecut după decizia desființării Institutului: „Este o porcărie curată. (...) Renunțăm la Revoluția Română. (...) Mi se pare o porcărie inadmisibilă”.
Și Gelu Voican Voiculescu a reacționat după decizia Guvernului Orban de anul trecut. El declara că nu înțelege motivația, adăugând că ar fi o continuare a acțiunii prin care "adevărații revoluționari au fost nesocotiți".
Conform legii de organizare, Institutul Revoluției este condus de un Colegiu Național alcătuit din personalități reprezentative ale revoluției române. Conducerea Institutului Revoluției Române este asigurată de un "Colegiu Național", alcătuit din personalități reprezentative ale revoluției române, printre care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman.
Legea nu prevede vreun termen pentru mandatul Colegiului Național, aceștia fiind numiți pe viață. În prima ședință a Colegiului Național a fost ales în unanimitate președintele IRRD, în persoana lui Ion Iliescu.
Potrivit legii, IRRD „are ca obiect de activitate analiza științifică a premiselor, desfășurării și efectelor – în plan politic, economic și social – ale Revoluției române din decembrie 1989, în scopul realizării unei imagini documentate, obiective și cuprinzătoare asupra acestui eveniment cardinal din istoria contemporană a țării noastre”.