Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, joi, într-o conferință de presă susținută la Cluj, că pacienții care au murit în ultima vreme la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" aveau comorbidități și că nu doar bacteriile sunt responsabile de decesul acestora, menționând că a fost de acord cu închiderea blocului operator de la această instituție sanitară.
"Există infecții asociate nu numai în România, cred că și în Israel și în toată lumea aceasta. (...) Acești pacienți care au decedat la "Marius Nasta" erau pacienți cu multiple comorbidități, cu prognostic rezervat încă de la internare în Marius Nasta. Să nu uităm că în acel spital vin foarte multe cazuri grave din țară, în faze terminale, deci nu putem da vina pe bacterie că a ucis pacienții, nici vorbă; erau pacienți tarați, cu prognostic rezervat din start", a spus Sorina Pintea, în conferința de presă susținută alături de președintele European Federation of NeuroRehabilitation Societies (EFNR), prof. dr. Dafin Mureșanu.
Aceasta a mai spus că a fost de acord cu închiderea blocului operator de la Institutul "Marius Nasta".
"Am fost informată și am fost de acord cu închiderea blocului operator și mi se pare absolut normal să luăm aceste decizii atunci când situația o cere, la fel cum am închis până acum șase sau șapte clinici estetice. Până la urmă trebuie să facem odată ordine în sistem și să facem ceea ce trebuie; avem reguli, să le aplicăm", a subliniat Sorina Pintea.
Peste 200 de medici neurologi și speakeri dezbat, joi și vineri, la Cluj, aspecte care țin de tratarea bolilor neurologice, în special a accidentului vascular cerebral, iar printre participanți se numără și ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
"Un nou eveniment de top, pentru neurologia românească, Școala Doctorală de Neuroștiințe va reuni la Cluj Napoca, în perioada 21-22 februarie 2019, elite ale neurologiei mondiale într-o amplă dezbatere tematică, menită să aducă în prim plan cele mai recente rezultate obținute în domeniul cercetării științifice medicale din domeniul neurologiei. Cu această ocazie, se va pune un accent deosebit pe "Acțiunea prioritară pentru tratamentul intervențional al AVC", program al Ministerului Sănătății. (...) În cadrul evenimentului de la Cluj Napoca vor fi prezenți peste 200 de medici neurologi și speakeri de top din țări precum SUA, Austria, Germania, Israel, Elveția, Ungaria, Italia și România. Această amplă manifestare va include și o sesiune specială, joi, 21 februarie, ora 15, Sala Multimedia Auditorium a UMF Iuliu Hațieganu din str. Victor Babeș, Nr 8 din Cluj Napoca, la care va participa Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, președintele WSO, prof.dr. Michael Brainin, președintele SSNN și al European Federation of NeuroRehabilitation Societies (EFNR), prof.dr. Dafin Mureșanu", se arată într-o informare transmisă, miercuri, de organizatorii evenimentului.
Sursa: agerpres.ro