Actual· 1 min citire

INS: Populația României a scăzut până la 19,5 milioane

INS: Populația României a scăzut până la 19,5 milioane

INS: Populația României a scăzut până la 19,5 milioane

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 29 aug. 2018, 10:33

Populația rezidentă în Romania a ajuns la 19,524 milioane de persoane, la 1 ianuarie 2018, în scădere cu 120.700 de persoane comparativ cu aceeași perioadă din anul precedent, arată datele Institutului Național de Statistică (INS).

Cauza principală a acestei diminuări o reprezintă sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate depășind numărul născuților-vii cu 71.125 persoane), potrivit INS.

Totodată, România continuă să fie o țară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de-a doua cauză principală a reducerii populației țării. Soldul migrației internaționale în anul 2017 a fost negativ, numărul emigranților depășind numărul imigranților cu peste 53.000 de persoane. În cursul anului 2017, bărbații au emigrat într-o proporție mai mare decât femeile (50,9%), la fel și în rândul imigranților, cu 53,5%..

Conform intervalului de referință, populația urbană, precum și cea de sex feminin sunt majoritare, cu 53,8% din total, respectiv 51,1%.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News