Reprezentanții MAI precizează faptul că îndeamnă cetățenii să sesizeze dacă identifică nereguli la vot, întrucât infracțiunile electorale și contravențiile se aplică și în cazul unui Referendum, subliniind că fiecare persoană are dreptul să voteze o singură dată.
„Contravențiile, precum și infracțiunile electorale prevăzute de Codul Penal care se aplică în mod corespunzător și în cazul faptelor săvârșite cu prilejul unui Referendum. Structurile Ministerului Afacerilor Interne sunt pregătite să soluționeze cu celeritate orice sesizare privind săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni, sens în care îndemnăm cetățenii să ne sesizeze de fiecare dată când dețin informații despre o au asemenea faptă”, a spus comisarul-șef de poliție Monica Dajbog, în cadrul unei declarații de presă.
Potrivit Monicăi Dajbog, cetățenii pot vota în localitatea de domiciliu la secția de votare unde sunt arondați, conform listelor electorale permanente, iar cei care sunt plecați în altă localitate, pot să-și exercite dreptul la vot la orice secție de votare din localitatea unde se află, fiind trecuți pe lista suplimentară. Spre exemplu o persoană care are domiciliul în București și în zilele referendumului se află în București, poate vota doar la secția unde este arondată, nu la altă secție din Capitală.
„Dacă însă persoana, care are domiciliul în București, în ziua votării se află într-o altă localitate decât cea de domiciliu, poate să își exercite dreptul de vot la orice secție de votare din localitatea unde se află, urmând sa fie trecută pe lista electorală suplimentară. Vă reamintim că fiecare cetățean cu drept de vot are dreptul să voteze o singură dată, chiar dacă scrutinul se desfășoară pe durata a 2 zile. Fac această mențiune pentru a elimina orice confuzie!”, a mai spus sursa citată.
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor care nu au carte de identitate valabilă și doresc să participe la referendum, Monica Dajbog informează că serviciile pentru evidența persoanelor vor lucra cu publicul atât sâmbătă, cât și duminică între orele 7 și 21.
„Nu au dreptul să voteze debilii și alienații mintal puși sub interdicție și nici persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale. Persoanele netransportabile din cauză de boală sau invaliditate care vor să voteze, precum și cele deținute în baza unui mandat de arestare preventivă, asupra cărora s-a luat măsura arestului la domiciliu sau care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale, pot vota prin intermediul urnei speciale”, mai spune reprezentantul Ministerului de Interne.