Actual· 1 min citire

Informare METEO: Instabilitate atmosferică și vânt puternic. Ce zone sunt vizate

Informare METEO: Instabilitate atmosferică și vânt puternic. Ce zone sunt vizate

Informare METEO: Instabilitate atmosferică și vânt puternic. Ce zone sunt vizate

Publicat19 sept. 2017, 13:09
Actualizat19 sept. 2017, 14:27

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo valabilă în următoarele zile. Vom avea parte de instabilitate atmosferică și intensificări ale vântului.

Informarea meteo este valabilă în intervalul 19 Sep 2017, ora 17:00 - 21 Sep 2017, ora 23:00. Se așteaptă instabilitate atmosferică și intensificări ale vântului.

La munte, în Maramureș, nordul Moldovei și al Transilvaniei, local în Oltenia, Muntenia și Banat în seara zilei de marți (19 septembrie) și în noaptea de marți spre miercuri (19/20 septembrie) vor fi perioade în care vremea va fi instabilă. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice și pe arii restrânse grindină.

Începând de miercuri după-amiază (20 septembrie), fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala în cea mai mare parte a țării.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20 l/mp și izolat 40 l/mp.

În majoritatea regiunilor vor fi intensificări temporare ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie, cu viteze la rafală ce vor depăși 50...60 km/h.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News