Infecția cu Clostridium difficile. Colita provocată de Clostridium difficile (C. difficile) este cea mai des întâlnită infecție dobândită de persoanele internate în spital, fiind și una din cauzele diareei la copii. Iată ce trebuie să știți despre infecția cu Clostridium difficile.
Infecția cu Clostridium difficile. Clostridium difficile este o bacterie anaerobă prezentă în mod natural în flora bacteriană a colonului la o bună parte dintre nou-născuți și bebelușii sub un an. Însă, atunci când copilul se află pentru mai mult timp sub tratament cu antibiotice, flora intestinală normală a acestuia este distrusă. Iar odată cu distrugerea bacteriilor „bune” se creează mediul ideal pentru dezvoltarea așa-numiților „germeni oportuniști”, printre care și Clostridium difficile. Bacteria se multiplică și produce toxine care atacă celulele mucoasei peretelui intestinal, afectând intestinul gros și ducând în unele situații la apariția unor cazuri grave de inflamare a colonului (colită).
Nu doar antibioticele pot duce la infecția cu Clostridium difficile, ci și internarea în spital, deoarece infecția cu Clostridium difficile se transmite foarte ușor în mediul spitalicesc.
Infecția cu clostridium difficile este cu atât mai parșivă cu cât primele simptome nu apar neapărat imediat, ci pot să survină la câteva luni bune după externare sau după finalizarea tratamentului cu antibiotic. De aceea, în cazul în care copilul tău are diaree, este important să-i menționezi medicului pediatru dacă cel mic a urmat un astfel de tratament sau dacă a fost spitalizat pentru o altă afecțiune în ultimele luni.
Infecția cu clostridium difficile. Căile de transmitere ale bacteriei Clostridium difficile
Bacteria se află în fecale și poate trăi mult timp pe suprafețele infectate. De aceea, orice suprafață, material sau instrument medical care e contaminat cu fecale poate servi drept sursă de infecție. Sporii rezistă la majoritatea dezinfectantelor uzuale și pot supraviețui până la 6 luni în mediul spitalicesc. Astfel, bacteria se poate transmite atât prin contact direct între persoanele infectate, cât și prin transfer indirect. De exemplu, dacă un termometru rectal nu este dezinfectat corect și este lăsat pe noptieră, suprafața va fi contaminată iar apoi boala se poate transmite persoanelor care ating acea suprafață. De asemenea, transmiterea poate să aibă loc și prin mâinile contaminate ale personalului medical. Unele persoane care suferă de colită cu Clostridium difficile nu manifestă niciodată simptome, deși pot transmite infecția cu clostridium difficile.
Infecția cu clostridium difficile. Simptome
În forma ușoară a bolii, cele mai des întâlnite simptome sunt scaunele diareice, apoase, de cel puțin trei ori pe zi, timp de mai multe zile, și durerea abdominală.
În cazurile mai grave, simptomele de mai sus sunt însoțite de febră, lipsa poftei de mâncare, greață, amețeală și scaune cu sânge.
Infecția cu clostridium difficile. Tratamentul cu antibiotice
Potrivit Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA (CDC), prima măsură în cazul infecției cu C. difficile este întreruperea tratamentului cu antibiotic. Situația este oarecum delicată, deoarece antibioticul ar mai putea fi necesar pentru boala tratată inițial. Medicul va decide în funcție de raportul riscuri/beneficii dacă va schimba antibioticul cu un altul mai sigur pentru pacient sau va suprima complet antibioterapia, scrie totuldespremame.ro
Dacă tratamentul cu antibiotice este întrerupt, în unele cazuri – puține însă – diareea trece de la sine odată cu stoparea medicației. În caz contrar, medicul va prescrie un alt antibiotic cum ar fi metronidazol, vancomicina sau fidaxomicin. Cu toate că metronidazolul nu este aprobat de FDA (Food and Drug Administration) pentru tratarea infecției cu C. difficile, acest antibiotic apare inclusiv în Ghidul Ministerului Sănătății pentru tratarea infecției și este des utilizat, însă doar pentru formele de severitate redusă sau medie. De câte ori este posibil, tratamentul ar trebui administrat oral, timp de cel puțin 10 zile.