Numeroase nereguli au fost găsite la Secretariatul de stat pentru Revoluționari, după ce Corpul de control al premierului a desfășurat o acțiune de control în cadrul instituției, în urma dosarului de corupție instrumentat de Parchetul Instanței Supreme.
Conform raportului Corpului de control, un copil de cinci ani are certificat de luptător al Revoluției Române. Și nu este singurul minor care deține un certificat de revoluționar. Ancheta arată că sunt mai multe persoane care au astfel de titluri, dar care în 1989 aveau între 5 și 12 ani, potrivit Realtiatea TV.
Corpul de Control a sesizat și că, în perioada 2013-2015, peste 15.000 de cartele de metrou gratuite au fost distribuite în plus revoluționarilor.
Mai mult, sunt unii care au un astfel de certificate fără să fi făcut dovada că au contribuit decisiv la Revoluția din 1989.
Fostul secretar de stat Adrian Sanda a fost arestat preventiv în dosarul privind acordarea ilegală a unor titluri pentru revoluționari, fiind acuzat de săvârșirea a patru infracțiuni de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și a unei infracțiuni de abuz în serviciu.
Mai multe persoane din cadrul asociațiilor județene de revoluționari, cât și de la Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 și Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor s-au gândit să facă bani frumoși în schimbul acordării de titluri nemeritate.
Anchetatorii au descoperit că cei care voiau să obțină un certificat de "Luptător cu rol determinant în Revoluție", au plătit între 1.000 și 5000 de euro. O afacere profitabilă pentru ca printre facilități se numărau transportul în comun gratuit, scutirea de la plata unor taxe și impozite sau indemnizația lunară de peste 2000 de lei.
Aproape 3.500 de oameni ar fi obținut, prin șpagă, certificate de luptători în Revoluția din decembrie '89, în unele cazuri șpaga s-a înmânat chiar pe holurile de la Palatul Parlamentului.