Un turist canadian a deschis ușa de urgență a unui avion Airbus 320 al companiei Thai Airways care se pregătea să decoleze de pe aeroportul din Chiang Mai cu destinația Bangkok, capitala Thailandei.
Deschiderea ușii de urgență a provocat activarea toboganului gonflabil, iar aeronava nu a mai putut decola, a declarat directorul aeroportului din Chiang Mai, Ronnakorn Chalermsaenyakorn. Incidentul a avut loc joi noaptea târziu.
"Întregul avion era în haos", a povestit pe Facebook Ananya Tiangtae, care se afla în avion. "Ce se întâmpla dacă eram la 30.000 de metri deasupra nivelului mării? Ce s-ar fi întâmplat?" s-a întrebat pasagera.
Avionul s-a întors la terminal și pasagerii au debarcat, iar tehnicienii au efectuat inspecții de siguranță. Întreruperea a afectat peste o duzină de alte zboruri de pe aeroport, a precizat Ronnakorn. Opt aeronave au fost nevoite să se învârtă în aer înainte de a fi autorizate să aterizeze. În total, 2.295 de pasageri au fost afectați de întârzieri, a precizat Ronnakorn.
După inspecție, aeronava a fost autorizată să plece, toți pasagerii și echipajul fiind în siguranță, a precizat Thai Airways.
Pasagerul a fost văzut mai târziu în custodie la o secție de poliție locală, potrivit postului local de televiziune ThaiPBS, care l-a identificat pe turistul de sex masculin ca fiind canadian. "El a recunoscut că a deschis ușa, motivul fiind că veneau oameni după el... după comportamentul său, este probabil să fi avut halucinații", a declarat avocatul pasagerului, Jirawat Yarnkiatpakdee, pentru ThaiPBS.