Un incendiu puternic de vegetație uscată a izbucnit, joi după-amiază, pe raza localității Maglavit, în județul Dolj. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență suprafața afectată este de 70- 80 de hectare, iar din cauza vântului există riscul ca flăcările să se extindă către calea ferată.
Reprezentanții ISU Dolj au anunțat că pompierii intervin, joi, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Maglavit, iar fața locului acționează patru autospeciale cu apă și spumă.
Suprafața afectată este estimată la aproximativ 70-80 de hectare de vegetație uscată.
”Pentru eficientizarea misiunii, în sprijinul pompierilor militari intervin și membri ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din zonă. Din cauza vântului și a temperaturilor ridicate, există pericol de extindere a incendiului către calea ferată. Echipajele aflate la fața locului acționează cu promptitudine pentru limitarea efectelor și protejarea locuințelor”, au afirmat pompierii.
Totodată, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj au anunțat că circulația rutieră în zonă a fost deviată.
”Având în vedere incendiul de vegetație ce se manifestă la ieșirea din localitatea Maglavit, traficul rutier pe este deviat pe DJ 553 Poiana Mare, respectiv DN 56 A Cetate. Polițiștii rutieri se află la fața locului pentru prevenirea accidentelor de circulație, ocazie cu care vă recomandăm să manifestați atenție și prudență în trafic și să respectați indicațiile polițiștilor”, au precizat polițiștii.