Actual· 1 min citire

Incendiu devastator într-o casă din Alexandria: Un bărbat de 90 de ani a ars de viu

Incendiu devastator într-o casă din Alexandria: Un bărbat de 90 de ani a ars de viu

Incendiu devastator într-o casă din Alexandria: Un bărbat de 90 de ani a ars de viu

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 19 ian. 2025, 16:58

Tragedie în municipiul Alexandria. Un incendiu puternic a izbucnit duminică la o casă de pe strada București. Din păcate, focul a făcut o victimă: un bărbat de aproximativ 90 de ani, cel mai probabil proprietarul locuinței, și-a pierdut viața, fiind găsit carbonizat într-una dintre camere.

La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă, împreună cu un echipaj SMURD. Incendiul, care a distrus bunurile materiale din două camere de locuit, a fost lichidat, însă echipele de intervenție nu au mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului.

Incendiul a fost lichidat. Au ars bunurile materiale din două camere de locuit. În interiorul uneia dintre ele a fost găsită o persoană decedată, cel mai probabil proprietarul locuinței, un bărbat de circa 90 de ani.

Cauza probabilă a incendiului a fost jarul/scânteile căzute dintr-o sobă defectă, potrivit ISU Teleorman.

Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii recomandă cetățenilor:

  • să nu folosească alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și să evite supraîncărcarea acesteia;

  • să folosească soba doar cu ușița închisă;

  • să așeze o tăviță metalică în fața sobei, în dreptul ușiței;

  • să nu pună în apropierea sobei sau pe aceasta materiale ușor combustibile;

  • să stingă focul din sobă înainte de a părăsi locuința;

  • să nu lase niciodată copiii nesupravegheați cu soba aprinsă ori cu aparatele de încălzire electrice în funcțiune.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News