Actual· 2 min citire

Încă un caz șocant în școală: O profesoară, filmată în timp ce este umilită de mai mulți elevi. „Dă-i iepurește, mă!”

Încă un caz șocant în școală

Încă un caz șocant în școală

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 7 apr. 2023, 17:37

O profesoară de la o școală din județul Prahova a fost umilită de mai mulți elevi, în timpul unei ore de curs, unul dintre ei mimând acte sexuale în spatele cadrului didactic, în timp ce aceasta scrie la tablă.

În imaginile postate pe phonline.ro se vede cum cadrul didactic scrie la tablă, iar un elev merge în spatele profesoarei și mimează acte sexuale, în timp ce altul îi spune: „Dă-i iepurește, mă!”. Apoi un alt băiat îi ridică fusta profesoarei. Unul dintre copii mimează acte sexuale în fața acesteia, femeia încercând să ignore atitudinea elevilor și să continue să predea.

La un moment dat, unul dintre băieți se urcă pe scaunul de la catedră, încearcă să o apuce pe profesoară de gât și să o îndrepte către el.

„Vreau să văd dacă vi se ia rujul de pe buze”, îi spune profesoarei un alt elev, în timp ce încearcă să o atingă la gură cu palma. Apoi același băiat ridică piciorul către ea, într-un gest similar celor din filmele de acțiune. Câteva secunde mai târziu, unul dintre băieți îi suflă femeii fum de la ceea ce pare a fi o țigară electronică, în timp ce un coleg îi spune: ”Dă-i cu bale, mă, scuip-o un pic!”

În acest timp, femeia încearcă să continue ora și le vorbește copiilor în limba engleză.În alt film, care pare realizat la aceeași oră de curs, unul dintre elevi îi duce profesoarei la gură degetul mijlociu.
Conform phonline.ro, imaginile au fost filmate în timpul unei ore de engleză, la școala din localitatea Pietriceaua.

După publicarea imaginilor, Poliția județeană Prahova a transmis că face verificări ca urmare a unei sesizări primite din partea directorului școlii.

„La data de 6 aprilie a.c., polițiștii Secției de poliție rurală Valea Doftanei au fost sesizați de către directorul unei unități școlare din comuna Brebu despre faptul că deține o înregistrare audio video prin care doi elevi cu vârstele de 13 ani, în timp ce se aflau într-o sală de clasă, au simulat exercitarea unor acte de natură sexuală asupra unui cadru didactic. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Prahova.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News