Trei persoane și-au pierdut viața, iar alte patru au fost rănite în urma unui accident produs duminică în cartierul Ferneziu din municipiul Baia Mare, fiind implicate două autoturisme, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Florina Meteș.
"Accidentul s-a soldat cu decesul a trei persoane adulte, ultima a decedat în spital, și rănirea altor patru, dintre care trei se află în stare gravă internate la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare'', a spus Florina Meteș.
Potrivit acesteia, accidentul ar fi avut loc pe fondul unui carosabil umed, cauza fiind neadaptarea la condițiile de drum.
''Coliziunea dintre cele două autoturisme s-a produs într-o curbă la stânga, în condițiile unui carosabil umed și ploaie, iar unul dintre șoferi a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar din sens opus. E posibil ca autorul accidentului să nu fi adaptat viteza la condițiile de carosabil", a precizat Florina Meteș.
Ea a arătat că într-un autoturism se aflau patru adulți și doi copii, iar în celălalt patru adulți.
În acest caz, ISU Maramureș a declanșat cod roșu de intervenție și a trimis la locul accidentului patru autospeciale de descarcerare, Terapie Intensivă și victime multiple, iar Serviciul Județean de Ambulanță Maramureș - cinci salvări.