Conform ordinului privind structura anului școlar actual și contractului colectiv de muncă la nivel de învățământ, în data de 5 octombrie nu se organizează cursuri.
Articolul 3 al Ordinului privind structura anului școlar 2023-2024 prevede că “În ziua de 5 octombrie – Ziua Internațională a Educației și în zilele nelucrătoare / de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri”.
Aceeași zi este prevăzută și în contractul colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector.
Ziua liberă pentru profesori și elevi este cu trei săptămâni și două zile înaintea primei vacanțe a anului școlar în curs, structurat pe module de învățare (vacanța programată pentru 28 octombrie – 5 noiembrie).
Mai exact, pe 28 octombrie se încheie primul modul de învățare și urmează o primă vacanță, de o săptămână.
Desemnată de UNESCO, Ziua Educației marchează semnarea, în 1966, a “Recomandării UNESCO/OIM (Organizația Internațională a Muncii) privind statutul profesorilor”. Această recomandare, alături de cea “privind învățământul superior” din 1997, constituie principalul cadru de referință pentru abordarea drepturilor și responsabilităților cadrelor didactice la scară globală, potrivit site-ului en.unesco.org.
În țara noastră, Ziua Mondială a Educației este marcată distinct de Ziua Învățătorului (5 iunie) începând cu anul 2013 și a fost introdusă în structura anului școlar 2013-2014, conform unei decizii luate, la 3 iunie 2013, de ministrul de atunci al Educației Naționale, Remus Pricopie, și de cei doi lideri ai sindicatelor din învățământul preuniversitar, Simion Hăncescu (Federația Sindicatelor Libere din Învățământ) și Marius Nistor (Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”).