Deși profesorii ai ieșit în stradă și vor declanșa greva generală, Ministerul Educației este ocupat cu mediul. Cumpără micorbuze electrice pentru elevi în valoare de 250 de milioane de euro.
Ministerul Educației a anunțat joi lansarea apelului de proiecte pentru achiziționarea de microbuze electrice pentru elevi, cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
"Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Reformă și Reziliență (PNRR), lansează apelul de proiecte 'Microbuze electrice pentru elevi', finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență - Componenta C15: Educație. În cadrul acestui apel, prin intermediul unităților administrativ-teritoriale județene, școlile vor fi dotate cu microbuze electrice grație finanțării prin PNRR", informează un comunicat al ministerului.
Alocarea financiară PNRR totală pentru achiziția microbuzelor electrice este de 250 de milioane de euro, fără TVA, precizează sursa citată.
Potrivit Ministerului Educației, obiectivul urmărit prin acest apel vizează îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi, cu precădere pentru cei din zonele izolate, cu populație scăzută, prin furnizarea de microbuze școlare electrice, prietenoase cu mediul și cu un consum energetic redus.
Această măsură urmărește facilitarea accesului copiilor la educație, prin protejarea mediului înconjurător, contribuind și la obiectivul Uniunii Europene de a reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030, precizează instituția.
Proiectele pot fi depuse exclusiv online, prin platforma electronică https://proiecte.pnrr.gov.ro, până pe 13 iunie.