La Almașu Mare, în vecinătatea fostei mine Haneș, aurul aluvionar din pârâul Turnu va fi exploatat ca pe vremea dacilor, cu șaitrocul și pătura din lână de oaie!
Zăcămintele aurifere apar sub două forme principale, aurul de filon și cel aluvionar. Dacii au exploatat, în prima fază, aurul aluvionar, cu ajutorul blănurilor de oaie puse de-a curmezișul râurilor. Mițele de lână ale blănurilor aveau proprietatea de a reține micile fragmente de aur, mai grele, lăsând să treacă majoritatea celorlalte impurități aduse de apă, scrie Ziarulunirea.ro.
Aurul, una dintre cele mai valoroase resurse naturale, curge, la propriu, în râurile din Alba. Spre deosebire de aurul din inima muntelui, cel aluvionar poate fi extras mai ușor, fără cianuri și fără tehnologii scumpe, dar se găsește în cantități mai mici. De mai bine de 24 de ani România nu a mai exploatat organizat aurul aluvionar. După 1989, în urma privatizării balastierelor, dar și în lipsa unor reglementări din partea statului, aurul nu a mai fost sortat de nisip și de pietriș și a ajuns, în cele din urmă, în materiale de construcții, în drumuri și autostrăzi.
Ioan Cătălina, din satul Stănija, județul Hunedoara fost primul căutător autorizat de metal prețios, din România post-revoluționară. În anul 2005, a obținut de la Agenția de Resurse Minerale un permis de exploatare a aurului din aluviuni. Luând exemplul confratelui din Hunedoara, doi întreprinzători privați din Zlatna – unul din Trîmpoiele și altul din Pirita – au obținut luna aceasta avizul de la Agenția pentru Protecția Mediului pentru exploatarea aurului aluvionar de pe cursul pârâului Turnu din Almașu Mare, din imediata vecinătate a fostei mine de aur de la Haneș. Potrivit avizelor APM Alba, SC Turnu Explorer din Pirita – Zlatna și SC Aqua Rus Center Trâmpoiele vor exploata aurul aluvionar din pârâul Turnu de pe raza comunei Almașu Mare.
În ambele cazuri, activitatea de extracție a aurului aluvionar din perimetrele de exploatare va consta în separarea gravitațională a aurului împreună cu metalele grele din aluviunile nisipoase din albia minora a pârâului Turnu. Metodologia de extracție a aurului din nisipurile aluvionare prevede urmatoarele etape: extragerea nisipului aluvionar din albie prin intermediul unei drage mobile de aspirație a aluviunilor din albie dinspre aval spre amonte și dinspre firul apei spre maluri; depunerea/sortarea gravitațională a aluviunilor și a apei aspirate pe șaitroc/jgeab, cu selectarea fragmentelor de aur liber și a metalelor grele (magnetit, sfen/titan, pirită, etc.); recuperarea fracției grele și a aurului liber; depunerea aluviunilor rezultate din procesul de separare gravitațională aproximativ în aceleași zone din care au fost prelevate. Draga de prelevare prin aspirație va fi acționată electric (optional diesel) și va avea o capacitate de procesare de 1-3 mc/h; raportul apa/aluviuni este de cca. 1/1.
Articolul integral