O mămică din Cluj a povestit cum a mers cu bebelușul de trei săptămâni, care avea febră mare, la Unitatea de Primire a Urgențelor, iar medicii s-au chinuit 30 de minute pentru a-i pune micuțului o branulă.
Aceasta susține că în momentul în care ajuns la UPU a fost preluată de trei cadre medicale, un medic și două asistente, care toți trei o întrebau același lucru.
”Ora 23. Bebe M. are febră, așa că alergăm spre urgențe. Ajungem aici, ne iau destul de repede fiind vorba de un copil atât de mic. Vrem să intrăm, ni se spune că are voie doar un aparținător, pentru că e mic spațiul. Înghițim în sec, intru. Nu e chiar atât de mic spațiul, dar trecem peste. Trei doamne mă întreabă toate aceleași lucruri, le răspund printre plânsetele copilului. Îmi spun să dezbrac copilul, îmi tremură mâinile așa că aproape mă împinge spunându-mi că face ea. Mi se spune că trebuie prelevat sânge și e nevoie de branulă. Eu trebuie să completez un document, timp în care ei fac acest lucru. 30 de minute în care 3 adulți țin un copil nemișcat, copil de 3 săptămâni lângă care mama nu poate sta pentru ca îl distrage. Cred că nimeni nu merge cu drag la Urgențe. Nici măcar angajatii... si asta e trist, pentru ca e jobul lor”, a povestit pe Facebook mama copilului.
Aceasta se întreabă unde este empatia doctorilor.
Tatăl copilului spune că până și florarii și agricultorii se poartă mai frumos cu florile și plantele care le au în grijă.
“Inițial vroiam să vă trimit să operați la cartofi... dar credeți-mă dragi medici de la UPU Pedi... știu florari care se poartă mai frumos cu florile lor, agricultori care respectă fiecare plantă ce o au în grijă și nu mai zic de medici veterinari care trăiesc actul medical. Mie mi-ar fi rușine în locul vostru. Și da, înțeleg că sunteți puțini, că sunteți plătiți rău... dar asta nu trebuie să schimbe calitatea prestației voastre. Cred că asta e normalitatea. Eu doar țin lesa unui câine, nu am școlile voastre.... dar tind să cred că respectul față de cei de lângă tine nu acolo la școala aia se învață... și vreau să cred că nici nu se pierde acolo, pentru că am cunoscut și medici modești și cu bun simț”, spune tatăl copilului.
Reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii nu au putut fi contactați pentru un punct de vedere, scrie monitoruldej.ro.