Chiar dacă canalul Dunăre-Marea Neagră este profitabil pentru Romnânia, în timpul construcției acestuia a murit un număr incalculabil de oameni.
Lucrările la canal au început în iunie 1949. La muncă au fost aduși zeci de mii de muncitori din toată țara, cu calificări diferite, deportați, militari și mai ales deținuți politici. Peste 11 lagăre de muncă forțată au fost înființate pe traseul Canalului. Acestea au înghițit intelectuali de marcă ai României, patrioți care s-au împotrivit comunismului și în general pe orice român care era socotit „dușman de clasă“ sau „dușman al poporului“. Femei și bărbați, tineri și bătrâni au îndurat cele mai grele condiții de muncă, create special pentru a-i trimite la moarte. Pentru vina de a „sabota propășirea economiei naționale a Republicii Populare Române“, pedeapsa era moartea. Numele „sabotorilor și diversioniștilor“, nu și faptele de care erau incriminați, erau făcute publice în ziarul Canalul Dunăre-Marea Neagră, oficiosul Partidului Muncitoresc Român pentru acest proiect.
Numărul real al victimelor canalului este necunoscut. Nu există un cimitir care să le fie dedicat. Statistic, la șantierul la care s-a lucrat din 1949 până în 1953 au murit doar 656 persoane, ale căror decese au fost înregistrate oficial. Ca să le dispară urma pe vecie, morții au fost îngropați în malurile canalului, peste care s-au revărsat milioane de metri cubi de pământ, rocă și apă. Pe locul fostei colonii de la Galeșu, Asociația Deținuților Politici din România - filiala Constanța a înălțat un monument care să le cinstească memoria victimelor canalului, iar Arhiepiscopia Tomisului a pus piatra de temelie a unei mănăstiri închinate martirilor neamului. Pentru România, Canalul Dunăre-Marea Neagră a însemnat cel mai sângeros vis al regimului comunist.
Potrivit Adevărul, la inaugurarea Canalului Dunăre-Marea Neagră au fost aduși constănțeni din toate instituțiile (școli, primării, șantiere, fabrici, uzine, cooperative) la inaugurarea celui mai mare edificiu din țara noastră.
Planul era ca toți oamenii muncii, ucenici, pionieri, șoimi ai patriei, să fie prezenți la inaugurarea edificiului. Suita prezidențială urma să treacă pe canal, iar dictatorul dorea oameni la fața locului care să aplaude ”mare reușită” a poporului român. Cale de 60 kilometri, constănțenii au fost înșiruiți de la Cernavodă până la Constanța, la distanțe de câțiva metri unul de celălalt.
Ore în șir au așteptat oamenii în soare, pe taluz, într-un curent teribil. Ceaușeștii erau plimbați cu viteză de croazieră pentru a savura glorioasa împlinire a Epocii de Aur. Când, în sfârșit, vaporașul fluvial a apărut la orizont, oamenii au fost îndemnați să agite stegulețele, pancartele și eșarfele tricolore cu care fuseseră dotați. Uralele de „Trăiască!“ au însoțit trecerea lui Nicolae Ceaușescu, care a făcut semn cu mâna celor de pe margine.
