Un accident a paralizat circulația cu metroul pe linia 1 marți seara, afectând sute de călători.
UPDATE: Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a solicitat, marți seara, conducerii companiei Metrorex să îi prezinte, cu celeritate, un raport privind cauzele accidentului produs între două trenuri de metrou, în stația Timpuri Noi, informează ministerul de resort printr-un comunicat.
"După finalizarea anchetei AGIFER, îmi doresc ca managementul profesionist al acestei companii să ia măsuri pentru ca astfel de evenimente să nu se mai repete! Conducerea Metrorex este selectată în baza legislației privind guvernanța corporativă, ceea ce cu atât mai mult obligă compania să aibă ca principale preocupări siguranța și corecta informare a cetățenilor", a declarat Sorin Grindeanu.
Incidentul feroviar, pe care Metrorex l-a avizat la AGIFER, a avut loc în stația Timpuri Noi, în jurul orei 18:50.
Conform informațiilor oferite de Metrorex, unul dintre trenuri a pătruns pe linia ocupată de un alt tren, provocând cuplarea involuntară a celor două vehicule. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime .
În urma acestui eveniment, circulația între stațiile Timpuri Noi și Mihai Bravu a fost suspendată temporar. În același timp, între stațiile Mihai Bravu și Nicolae Grigorescu, trenurile circulă în sistem pendulă pentru a asigura mobilitatea călătorilor.
Plan Roșu de intervenție în Călărași, după ce două autoturisme s-au ciocnit. 4 persoane rănite, trafic blocat pe DN4
Conform primelor evaluări, s-a constatat o defecțiune a unui tren la Dristor 1 în jurul orei 18:50, unde au fost călători debarcați pe peron și trenul a fost retras pentru remedierea problemei. De asemenea, un alt tren a prezentat o defecțiune la stația Timpuri Noi în jurul orei 19:15 și a fost, de asemenea, retras pentru verificări suplimentare.
"Călătorii aflați în stații au fost informați prin sistemul de sonorizare. În urma incidentului feroviar de la stația Timpuri Noi, compania Metrorex a avizat organele de investigare a evenimentelor feroviare- AGIFER, AFER, COSU. Acestea vor investiga evenimentul, vor stabili cauza acestuia și vor dispune măsurile care se impun”, a informat Metrorex.
Metrorex și autoritățile competente sunt în alertă și lucrează împreună pentru a investiga cauzele incidentului și pentru a implementa măsurile necesare pentru prevenirea unor astfel de situații în viitor.
Protest AUR în fața fostului sediu al PNL. Replici acide între George Simion și jandarmi
@diana06anaid #tiktokromania #foryou #fyp #bucharest #romania #metrou #job #fypシ #5pasidebine ♬ Mare Petrecere - Vali Vijelie