Piața Victoriei, sub asediul sindicatelor. Mihai Tudose: Se ia în calcul compensarea contribuțiilor

Piața Victoriei, sub asediul sindicatelor. Mihai Tudose: Se ia în calcul compensarea contribuțiilor
Inițiativa Guvernului de a transfera contribuțiile sociale de la angajator la angajat scoate oamenii în stradă. Câteva mii de oameni au protestat miercuri în fața Guvernului. La protest au participat CNS Cartel Alfa, Sanitas și Sindicatul Național al Polițiștilor. Oamenii au afirmat că sunt nemulțumiți de salariile mici pe care le primesc și de faptul că de la 1 ianuarie veniturile lor se vor reduce, odată cu trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat.
După întâlnirea dintre sindicate și Mihai Tudose, premierul a afirmat că se caută soluții ca salariile românilor să nu scadă. De asemenea, acesta a vorbit și de o posibilă renunțare a transferului contribuțiilor. "În situația în care găsim o soluție renunțăm la transfer, însă dacă nu găsim vom căuta soluții de compensare", a spus Tudose.
Conform acestuia, începând de vineri se va forma un grup de lucru la nivelul Guvernului, urmând să aibă negocieri cu toate sindicatele.
Întrebat dacă se va renunța la transferul contribuțiilor de la angajat la angajator, Mihai Tudose a precizat că: "nu ne gândim la renunțarea la acest transfer, trebuie să găsim o soluție de compensare".
Bogdan Hossu: Există posibilitatea să se renunțe la acest transfer al contribuțiilor
Pe de altă parte Bogdan Hossu a precizat că există posibilitatea să se renunțe la acest transfer al contribuțiilor. „Legat de cele două revendicări, a rămas stabilit ca să se ia în analiză netransferarea taxelor sociale de la angajator la angajat, dar să se analizeze implicația acestei măsuri asupra legii salarizării bugetare și să se găsească soluții. A rămas ca vineri dimineață, la ora 10, să avem o întâlnire cu dl prim ministru pentru a rezolva acest aspect. Legat de al doilea element, a rămas ca să se realizeze un grup de lucru cu ministerele care au implicații în construcția legislativă, iar în termen de o lună de zile reprezentanții angajaților împreună cu echipa respectivă să finalizeze un propiect de act normativ, care să facă modificarea legii dialogului social”, a spus Hossu, după întrevederea avută cu premierul Tudose.
Liviu Dragnea: Protestele sunt generate de măriri de salarii, este o noutate, dar o sa ne obișnuim și cu asta
Și Liviu Dragnea, președintele PSD, a afirmat că a fost surprins să vadă că oamenii protestează în Piața Victoriei, însă a precizat că nu va renunța la implementarea măsurii.
"Protestele sunt generate de măriri de salarii, este o noutate, dar o sa ne obișnuim și cu asta. Trecerea contributiilor înseamna ca pentru angajat cresc contribuțiile la pensii. Angajatorul nu va avea o cheltuială mai mare, iar angajatul va avea un venit mai mare. Dacă tot se simplifică procedurile și cresc și veniturile, de ce sa renunțăm? Cei care explică la TV nu iau în calcul toate elementele. Este o masură bună și ne batem pentru ea.", a declarat Liviu Dragnea, în cadrul unei conferințe de presă.
În jurul orei 15:00, mitingul din Piața Victoriei, la care au participat câteva mii de persoane, s-a încheiat, după aproximativ patru ore de proteste.
În jurul orei 14:30. Oamenii din Piața Victoriei au început să plece, rămânând în fața Executivului în jur de 700 de oameni, care așteaptă rezultatul negocierilor pe care liderii sindicali le au la Guvern.
Negocierile de la Guvern au început la ora 11:30, sindicaliștii purtând discuții la Guvern cu premierul Mihai Tudose, Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, și vicepremierul Marcel Ciolacu.
Alte câteva sute de persoane - sindicaliștii din cadrul Federației "Solidaritatea Sanitară” - au protestat în fața Ministerului Sănătății, unde au ajuns în marș din Piața Victoriei. O delegație a acestora a intrat, de asemenea, la negocieri.
Traficul pe Calea Victoriei a fost realuat, în jurul orei 14:00.

La ora 13:00, aproximativ 3.000 de protestari se aflau în Piața Victoriei, după ce reprezentanții Solidaritatea Sindicală au plecat în marș spre Ministerul Sănătății.
Astfel, protestele din fața Guvernului au dus la blocarea unei dintre cele mai importante artere din centrul Capitalei, Calea Victoriei. Asta după ce sindicaliștii de la Solidaritea Sanitară au decis să plece în marș către Ministerul Sănătății, acolo unde au protestat deja colegii lor de la Sanitas.
La ora 12:00, în jur de 5.000 de oameni au protestat în Piața Victoriei.
Tot atunci , sindicatele din sănătate au pleccat în marș spre Ministerul Sănătății. "Observăm că ceea ce s-a spus în campanie este o mare minciună", a precizat un bugetar care protestează în Piața Victoriei.
Oamenii din Piața Victoriei scandează și afișează bannere pe care scria: "Nu sporurilor de 1%", "Nu eliminării tichetelor de masă", "Faceți din sănătate o prioritate" sau "Dreptul de a negocia nu se negociază".

Ora 11:50: Protestul a dat deja peste cap traficul rutier. La această oră, circulația este restricționată în zona centrală a Bucureștiului.

"Nu suntem de acord cu luarea tichetelor de masă și nu suntem noi de acord să plătim catre stat", a precizat un bugetar aflat în Piața Victoriei. Întrebat ce salariu are în prezent, acesta a răspuns: "25 de milioane vechi salariu după 20 si ceva de ani de munca"
La ora 11:30, sindicaliștii se vor întâlni pentru a discuta cu premierul Mihai Tudose.
Din delegația care a intrat la discuțiile de la Guvern fac parte: președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, liderul sindical al mecanicilor feroviari, Iulian Măntescu și președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă.
Ora 11:20. Numărul celor prezenți în Piața Victoriei continuă să crească.

Ora 11:00. Oamenii au început să se strângă în Piața Victoriei. La ora 11:00, în fața Guvernului se aflau în jur de protestarii. Sindicaliștii spun că oamenii sunt nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Executiv și solicită Guvernului să renunțe la aceste schimbări.
"Salariile mici ne scot în stradă", a spus unul dintre protestari, pentru Realitatea TV. "E foarte greu să trăiești cu 1200 de lei pe lună, e la limita subzistenței, dar nu avem ce facem", a mai spus acesta.
Potrivit organizatorilor, Confederația Națională Sindicală "Cartel Alfa", la miting sunt așteptați să participe în intervalul 11:00 — 16:00, un număr de 10.000 de protestatari. Acțiunea de protest are avizul comisiei de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice constituită la nivelul Primăriei Municipiului București.
Cu cât scad salariile de 1 ianuarie 2018
Sindicatele din sănătate susțin că salariile personalului medical vor scădea, într-o primă fază, cu până la 60%.
În cel mai negru scenariu, un medic care în prezent are un salariu brut de 14.800 de lei, adică 10 mii net, la 1 ianuarie 2018 se va trezi cu puțin peste 7 mii de lei, adică 4 MII de lei net. Calculul prezentat de sindicate se raportează la o reținere de 35% a contribuțiilor sociale și la un spor de numai 1% pe care medicul l-ar primi de la anul, față de 100% cât primește în prezent. Chiar și majorarea de 25% promisă în luna martie va conduce tot la o diminuare a lefurilor nete.
La fel se întâmplă și în cazul asistenților medicali. La un venit brut de 2.900 de lei, după ce statul oprește 16%, contribuțiile pentru sănătate și pensii, dar și impozitul de 16%, asistentul pleacă acasă cu o leafă de 2.319 lei net. De la anul însă, deși salariul brut va fi de 3.236 lei, după creșterea cu 25%, în mână angajatul va primi aproximativ 1.890 de lei.

Același mecanism se aplică și în cazul unei infirmiere. De la un salariu net de 1.638 de lei, va câștiga la anul doar 1.269 de lei net.
În cazul polițiștilor pierderile vor fi ceva mai mici. De la un salariu de 1500 de lei net, un agent de poliție va câștiga în 2018 în jur de 1.400 de lei net.
Cei mai afectați sunt însă angajații din mediul privat. Statul nu are în acest moment nicio pârghie legală să îi oblige pe patroni să mărească lefurile angajaților. De exemplu, la un salariu de 2.400 de lei brut, adică 1.683 de lei net, de la anul, din cauza contribuțiilor transferate pe umerii angajaților venitul net va ajunge la cel mult 1.400 de lei.

Revendicările sindicatelor
CNS “Cartel ALFA” beneficiază și de sprijinul Confederației Europeane a Sindicatelor (ETUC), care solicită intervenția autorităților europene pentru a determina Guvernul României să renunțe la intenția sa de a plasa povara contribuțiilor sociale exclusiv asupra angajaților, începând cu 1 ianuarie 2018.
“Suntem șocați de acest plan guvernamental de a transfera întreaga responsabilitate pentru finanțarea sistemului de securitate socială către angajați. Aceasta ar adăuga la încălcările deja existente ale convențiilor OIM și ale ONU care protejează drepturile de securitate socială,” declară Luca Visentini, secretarul general al ETUC.
“Modificările intenționate încalcă în mod clar spiritul, textul și jurisprudența a două instrumente europene importante: Codul european de securitate socială și Carta socială europeană revizuită.
România a ratificat Codul european de securitate socială la 9/10/2009 (în vigoare de la 10/10/2010) și trebuie, prin urmare, să respecte dispozițiile sale, potrivit cărora costul protecției sociale trebuie suportat în mod colectiv. România a ratificat, de asemenea, Carta socială europeană revizuită la data de 07.05.1999.
Mai mult, jurisprudența Comitetului European pentru Drepturi Sociale este clară în ceea ce privește chestiunile legate de finanțarea sistemelor / prestațiilor de securitate socială și stabilește că acestea trebuie finanțate colectiv: cu alte cuvinte, finanțat prin contribuțiile angajatorilor și angajaților și/sau de la bugetul de stat.” se arată în documentul transmis Comisiei Europene.
Confederația Europeană a Sindicatelor a transmis de asemenea scrisori către premierul României, ministrul muncii, președinții celor două camere ale Parlamentului, Președinte în care solicită abandonarea ideii de a forța responsabilitatea pentru contribuțiile sociale unilateral asupra lucrătorilor și găsirea unor soluții alternative printr-un dialog social autentic cu partenerii sociali.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























