Coronavirus - România: 1452 de cazuri confirmate

Guvernul ”să negocieze o funcție de vicepreședinte al Comisiei UE”. Răspuns dur pentru Meleșcanu

Friday, 05 July 2019, 12:31 Sursă: REALITATEA.NET

”Cer Guvernului României să negocieze o funcție de vicepreședinte al Comisiei Europene, având în vedere conjunctura favorabilă. România are șansa de a obține un portofoliu foarte important în viitoarea Comisie Europeană, având în vedere conjunctura europeană favorabilă țării noastre”, scrie Siegfried Mureșan pe Facebook.

”Vedem cum, săptămâna aceasta, în toate funcțiile importante din Uniunea Europeană au fost desemnați candidați din statele membre vechi, din vestul Europei. Germania a primit președinția Comisiei Europene, Belgia, președinția Consiliului European, Italia, președinția Parlamentului European, Franța a primit conducerea Băncii Centrale Europene, iar Spania, funcția de Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate.

De aceea, dacă va trece de votul Parlamentului European, președintele desemnat al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va avea obligația de a balansa acest dezechilibru geografic în interiorul Comisiei Europene, adică să acorde portofolii importante nouă, țările din Europa de Est. Inclusiv președintele în funcție al Consiliului European, Donald Tusk, a subliniat ieri nevoia ca Europa de Est să primească funcții-cheie la nivel european”, mai spune Mureșan.

Joi, ministrul român de Externe apreciase că șansele României la un portofoliu important sunt mici.

Teodor Meleşcanu, a declarat că este greu de crezut că România va reuşi să deţină pentru a treia oară în cadrul Comisiei Europene un portofoliu care să gestioneze "foarte multe proiecte şi fonduri foarte importante", după ce a avut deja consecutiv două astfel de funcţii.

"Este vorba despre comisarul pe Agricultură şi comisarul pentru Dezvoltare Regională. (...) Este greu de crezut că vom putea să avem şi a treia oară un comisar care să fie într-adevăr pe un portofoliu care are în spate foarte multe proiecte şi fonduri foarte importante", a precizat ministrul, într-o conferinţă de presă.

”Declarația ministrului Teodor Meleșcanu, cum că România nu are șanse să obțină un portofoliu important în viitoarea Comisie Europeană, nu are nicio legătură cu realitatea de la Bruxelles.

În realitate, României astăzi i se cuvine un portofoliu important în viitoarea Comisie Europeană”, i-a răspuns Mureșan.

”Pentru asta, este nevoie, însă, de două lucruri: 1. de un prim-ministru care știe să negocieze și 2. de un candidat bun. Dar dacă negocierile le poartă doamna prim-ministru Viorica Dăncilă cu propuneri din rândul miniștrilor sau foștilor miniștri Teodrovici, Plumb & Co., nu vom primi în veci un portofoliu important”, a adăugat acesta.

Alte articole din: ACTUAL
Adaugă părerea ta
Alte articole din: ACTUAL