Guvernul Dăncilă a adoptat joi o nouă Ordonanță de urgență prin care a reparat scăderile de venituri în cazul mămicilor și în cazul concediilor medicale.
De când a preluat guvernarea, cabinetul Dăncilă nu face decât să corecteze efectele ”revoluției fiscale” , gândite de condamnatul Darius Vâlcov, pe care premierul Dăncilă a spus că nu-l demite din postul de consilier de stat la guvern, în ciuda condamnării sale în primă instanță.
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat la începutul ședinței de Guvern de joi că noua ordonanță corectează problemele legate de indemnizațiile pentru mame și concediile medicale.
"Trecând la ordinea de zi de astăzi, o primă ordonanță de urgență este cea referitoare la concediile medicale. Vom aproba astăzi o ordonanță de urgență care cuprinde măsuri pentru menținerea drepturilor și indemnizațiilor asiguraților în sistemul public de sănătate. Măsurile sunt tranzitorii și se aplică până la 30 iunie 2018, pentru persoanele asigurate care se află în concediul medical sau care urmează să intre în concediu medical în această perioadă. Profit de această ocazie să reiterez o dorință de a exista o discuție între ministrul finanțelor, ministrul justiției și bineînțeles, ministrul muncii, pentru a putea prelungi această perioadă tranzitorie pentru mămici. Eu cred că este un lucru important și cred că mămicile din România ar fi bucuroase dacă am putea realiza acest lucru. Persoanele care beneficiază de concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obișnuite sau de accidente în afara muncii, concedii medicale și cele pentru îngrijirea copilului - am menționat despre dată - vor beneficia de aceleași drepturi și de același nivel al indemnizației ca cele aflate în plată până la 1 ianuarie 2018. Practic, în cazul în care transferul sarcinii fiscale duce la diminuarea indemnizației se plafonează contribuțiile de asigurări sociale datorate, astfel încât să se mențină indemnizațiile la nivelul aflat de plată înainte de 1 ianuarie 2018", a declarat premierul Dăncilă.
Premierul a recunoscut că au existat unele probleme, care au fost, însă, reglate de ordonanțe. Dăncilă a mai anunțat că în următoarea ședință de guvern va fi adoptată o nouă ordonanță, care să regleze indemnizațiile mamelor și "defecțiunile" din legea privind concediile medicale.
„În următoarea ședință vom avea încă o ordonanță să reglăm pentru mămici, pentru concediile medicale, acolo unde avem deficiențe", a declarat Dăncilă.
Zeci de persoane au participat, duminică, la un protest în fața Guvernului, nemulțumite de scăderea indemnizațiilor de concediu medical, inclusiv prenatal. Oamenii au arătat cartonașe roșii guvernanților. Protestul a debutat la prânz, iar mobilizarea s-a făcut pe rețelele de socializare.
Indemnizațiile au fost reduse întrucât s-a modificat baza de calcul, ca urmare a majorării salariului minim. Astfel, în decembrie 2017, contribuția CAS era plafonată la suma de 115 lei (calculata ca 10,5% x 35% x salariu mediu brut pe tara). În decembrie, salariul mediu brut pe țară era de 3.131 de lei.