Americanii fac politică externă în funcție de zonele unde se găsesc petrol și gaze, după cum i-a spus consilierul american Brzezinski fostului președinte al României Ion Iliescu, într-o întâlnire din anii '90, a relatat, vineri, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.
"Evoluția acestui sector este strâns legată de cea a României moderne. Această industrie a jucat un rol extrem de important în modernizarea României. Resursele care au contribuit la modernizarea României au fost petrolul, grânele și cheresteaua", a spus Isărescu, în alocuțiunea sa.
El a arătat că lumea nu cunoaște suficient istoria sectorului petrolier al României și faptul că pe teritoriul țării noastre s-a extras prima producție de țiței înregistrată în statisticile mondiale.
Guvernatorul BNR a susținut că, în unele cărți de istorie de referință, nu se face nicio mențiune cu privire la România în ceea ce privește Primul Război Mondial. În schimb, când vorbim de cel de-Al Doilea Război Mondial, România se face remarcată prin raidul aerian al americanilor care au bombardat câmpurile petrolifere și rafinăriile din Ploiești, pentru a distruge resursa de carburanți a soldaților nemți.
Știrea integrală pe Realitateafinanciara.net