Actual· 2 min citire

Grevă generală în administrația publică locală. Ce vor funcționarii

Grevă generală în administrația publică locală. Ce vor funcționarii

Grevă generală în administrația publică locală. Ce vor funcționarii

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 24 apr. 2015, 13:10

Funcționarii din administrația publică locală vor intra în grevă generală de o zi, în data de 30 aprilie 2015.

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație a decis organizarea unei greve generale de o zi, în data de 30 aprilie, și a unui miting în Capitală, în 27 mai, urmând ca, în a doua parte a anului, să fie declanșată grevă pe termen nelimitat în administrația publică, informează federația, potrivit Agerpres.

"Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA), întrunită în ședință Biroului federal pentru a analiza rezultatul întâlnirii cu reprezentanții Guvernului României din data de 23 aprilie 2015, pe marginea revendicărilor salariaților din administrația publică locală, constatând că Guvernul României a dat dovada de aceeași indiferență față de aceștia, a hotărât următoarele: Organizarea în data de 30 aprilie 2015 a grevei generale de o zi în administrația publică locală din România; organizarea unui miting la București, în data de 27 mai 2015, la care să participe minimum 3.000 de membri de sindicat; demararea procedurilor pentru strângerea de semnături în vederea declanșării grevei generale pe termen nelimitat în administrația publică locală din România, în a doua parte a anului 2015", se menționează în comunicat.

Ce solicită sindicaliștii

Revendicările sindicaliștilor din administrație vizează reglementarea și liberalizarea acordării, începând cu anul 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toți salariații din administrația publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituții realizează și sunt finanțate parțial și din venituri proprii; creșteri salariale și pentru salariații din administrația publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Funcționarii publici amenință cu greva generală în aprilie

Sindicaliștii au declansat in ianuarie conflictul colectiv de munca iar in februarie a organizat prima forma de protest - intreruperea programului de lucru, timp de o jumatate de ora, in primarii, consilii judetene si institutii subordonate acestora de pe intreg teritoriul tarii.

Pe lista de revendicări se află "cresteri salariale si pentru salariatii din administratia publica locala din Romania sau aplicarea, incepand cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice".

Sindicaliștii acuză lipsa de interes a Guvernului pentru rezolvarea problemelor grave in ceea ce priveste salarizarea si drepturile angajatilor care isi desfasoara activitatea in administratia publica locala.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News