Actual· 4 min citire

Grevă spontană la ANAF, în mai multe județe. Motivul: măsurile anunțate de Teodorovici

Grevă spontană la ANAF, în mai multe județe. Motivul: măsurile anunțate de Teodorovici

Grevă spontană la ANAF, în mai multe județe. Motivul: măsurile anunțate de Teodorovici

Publicat28 nov. 2018, 12:04
Actualizat28 nov. 2018, 16:19

Grevă spontană la ANAF în mai multe județe! Protestele angajaților vin după ce ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că o pătrime din angajații ANAF ar putea plecă acasă.

Greva spontană a angajaților de la ANAF din mai multe județe: Prahova, Timiș, Galați, Iasi!

UPDATE. Au ieșit să protesteze și angajații Fiscului de la Iași. Zeci de angajați ai Direcției Generale a Finanțelor Publice Județene (DGFPJ) Iași au protestat miercuri după-amiază.

Inițial, reprezentanții instituției ieșene au declarat miercuri dimineață că nu există un protest, potrivit realitateadeiasi.net. "Dimineață nu a fost protest. După ședința membrilor de sindicat, care a avut loc la ora 14.00, mai mulți angajați au coborât în holul instituției, în jurul orei 15.30, pentru a protesta împotriva măsurilor anunțate de către Guvernul României, cu privire la restructurarea instituției", au precizat miercuri reprezentanții Fiscului ieșean.

Greva spontană a angajaților și la ANAF Ploiești. Oamenii au ieșit în fața sediului, anunță realitateadeprahova.net.

În rândul angajaților de la ANAF a apărut și temerea pierderii locurilor de muncă, după ce ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici a anunțat cu o zi în urmă că unul din 4 angajați ar putea să plece.

Și la Timișoara este grevă. Angajații Direcției Finanțelor Publice Timiș au întrerupt lucrul astăzi, în cadrul unui protest spontan, scrie realitateadetimis.net.

Angajații de la finanțe pregătesc un calendar al protestelor, nemulțumiți fiind de reducerea posturilor. Ei atrag atenția că, în momentul de față, 8 funcționari se ocupă de 80 de mii de agenți economici, iar volumul de muncă este imposibil de susținut.

Calendarul protestelor de la Timișoara vine în contextul în care Biroul Executiv al Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe a solicitat renunțarea la proiectul de hotărâre privind reducerea posturilor vacante la nivelul Ministerului Finanțelor Publice și la cel al unităților subordonate. Sindicaliștii au anunțat încă de săptămâna trecută că „Biroul Executiv a hotărât demararea procedurilor pentru declanșarea acțiunilor de protest la nivel național, cu consecințe grave în următoarea perioadă. Salariații fiscului din România nu doresc să afecteze activitățile desfășurate cu ocazia centenarului, însă un astfel de tratament din partea conducerii Ministerului Finanțelor Publice îi obligă să demareze de urgență acțiuni de protest la nivel național, care pot degenera în greve spontane, necontrolabile de către organizația noastră”.

Și salariații Fiscului gălățean au protestat, miercuri, 28 noiembrie, față de reducerile de posturi anunțate de ministrul Finanțelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, scrie realitateadegalati.net.

Peste 30 de salariați ai Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) Galați au întrerupt lucrul la ora 13,00 și s-au adunat în fața sediului instituției, din strada Portului. Un protest similar s-a desfășurat și la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Galați, din strada Brăilei.

Oamenii și-au arătat nemulțumirea față de tăierile de posturi anunțate de ministrul Teodorovici. „Propunerea de a se desființa locurile vacante va da peste cap activitatea. Deja numărul angajaților este foarte mic”, a declarat Anca Tudorache, președintele Sindicatului Finanțe Sed Lex Galați.

De asemenea, finanțiștii gălățeni au protestat și față de legea care prevede desființarea direcțiilor generale regionale. „Județele unde sunt sediile regionale vor avea de suferit. Personalul este majoritar din județul respectiv, iar mulți oameni din Galați vor fi mutați, de exemplu, la Buzău”, a mai spus liderul de sindicat.

Ce spunea ministrul Eugen Teodorovici

Din ANAF nu vor fi concediați oameni, urmând să dispară doar posturile blocate, a declarat pe 15 noiembrie ministerul Finanțelor Eugen Teodorovici.

Un proiect de act normativ pus în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor anunță reducerea a circa 4000 de posturi din 21 de ministere și din Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Consiliul Național al Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe a reacționat, anunțând că sistemul fiscal are un deficit de aproximativ 3700 de funcționari publici, generat de lipsa angajărilor de aproximativ 7 ani.

„Am și întrebat și confirmat cu președintele Consiliului Național respectiv. E un subiect depășit, pentru că am avut o discuție cu colegii din sindicate și lucrurile sunt în regulă. Singurul mesaj din partea mea a fost sprijinul întregii echipe ANAF, sprijin în sistemul IT, cu servere, pentru tot personalul. Lucrurile s-au clarificat între cele două părți sindicale și MFP”, a declarat joi Eugen Teodorovici.

Proiectul propune modificarea actelor normative care reglementează organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Justiției, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Tineretului și Sportului, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerului Mediului, Ministerului Transporturilor, Ministerului Educației Naționale, Ministerului Sănătății, Ministerului Culturii și Identității Naționale, Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, Ministerului Economiei, Ministerului Energiei, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Turismului, Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ministerului Cercetării și Inovării, Ministerului Apelor și Pădurilor, Ministerului pentru Relația cu Parlamentul și Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News