Actual· 2 min citire

Grefierii în grevă, instanțele blocate. Continuă protestul. Sindicaliștii n-au ajuns la înțelegere cu Finanțele

Grefierii, nemulțumiți de salarii. Foto/Dicasterial/Arhivă

Grefierii, nemulțumiți de salarii. Foto/Dicasterial/Arhivă

Publicat8 dec. 2023, 11:29
SursăRealitatea

Instanțele sunt în continuare blocate din cauza protestelor spontane ale grefierilor, nemulțumiți că nu li se face plata integrală a salariilor și a tranșelor din hotărârile judecătorești.

Grefierii anunță, vineri, că, nemulțumiți de rezultatul întâlnirii pe care au avut-o cu reprezentanții Ministerului Finanțelor pe tema plăți salariilor și a sumelor din deciziile judecătorești, vor organiza proteste spontane în instanțe.

”Vă informăm că la nivel național personalul auxiliar de specialitate din instanțe a declanșat forme de protest spontan concretizate în întreruperea activității cu publicul și suspendarea ședințelor de judecată”, anunță, vineri, Sindicatul Național al Grefei Judiciare ”Dicasterial”.

Grefierii precizează că motivul acestor forme de protest îl reprezintă concluziile întâlnirii de joi, 7 decembrie 2023, de la sediul Ministerului Finanțelor Publice la care au participat reprezentanții organizației sindicale și președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție pe tema asigurării fondurilor pentru plata integrală a salariilor și a tranșelor din hotărârile judecătorești.

În 4 decembrie, sindicaliștii au organizat un protest în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție și au avut o întâlnire cu conducerea instituției.

Grefierii solicită următoarele:

- plata integrală a salariilor înaintea oricăror obligații bănești ale angajatorilor;

- achitarea integrală a salariilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și acordate prin actele administrative emise în anul 2023, aferente lunii noiembrie 2023, astfel cum procedează Înalta Curte de Casație și Justiție pentru aparatul propriu;

- prevederea și asigurarea în bugetul pentru anul 2024 a sumelor necesare pentru:

a) achitarea integrală, în continuare, a salariilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și acordate prin actele administrative emise în anul 2023;

b) achitarea drepturilor salariale restante aferente lunilor aprilie-octombrie 2023, inclusiv, astfel cum au fost recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și acordate prin administrative emise în anul 2023;

- asigurarea resurselor materiale necesare funcționării în condiții normale a instanțelor judecătorești

- emiterea unui îndrumar către ordonatorii secundari și terțiari de credite pentru uniformizarea modului de eliberare a adeverințelor necesare în vederea stabilirii dreptului la pensie al personalului auxiliar de specialitate;

- emiterea unui îndrumar către ordonatorii secundari de credite (curțile de apel) pentru uniformizarea, la nivel național, a salariilor de bază/indemnizațiilor brute lunare prin respectarea prevederilor Deciziei Curții Constituționale a României nr. 794/2016;

- inițierea negocierii colective în vederea încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de sector de negociere colectivă – Justiție, pentru personalul auxiliar de specialitate, conex și contractual din cadrul instanțelor judecătorești.”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News