Actual· 2 min citire

Grecia, decizie istorică cu privire la NATO

Grecia, decizie istorică cu privire la NATO

Grecia, decizie istorică cu privire la NATO

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 9 feb. 2019, 08:25

Majoritatea deputaților greci au aprobat vineri seară viitoarea aderare a Macedoniei de Nord la NATO, ultima etapă a acordului greco-macedonean asupra schimbării numelui micului stat vecin din Balcani, relatează Agerpres.

Parlamentul de la Atena a votat pentru ratificarea "protocolului privind aderarea la NATO a Macedoniei de Nord", cu 153 de voturi pentru, 140 contra și o abținere.

"Doresc să urez bun venit Macedoniei de Nord, o țară prietenă a Greciei, o țară care trebuie să fie un aliat în eforturile noastre pentru a instala securitatea, stabilitatea și pacea în regiune", a declarat premierul Alexis Tsipras în fața deputaților. "Istoria ne va judeca. Cred că ne-am îndeplinit datoria patriotică", a spus el chiar înainte de vot.

Ambasadorii celor 29 de membri ai Alianței Nord-Atlantice au semnat miercuri protocolul de aderare a Macedoniei la Alianța Nord-Atlantică, un pas important către acceptarea țării balcanice drept al 30-lea membru al organizației.

Atena s-a opus până în prezent acestei aderări cât timp Macedonia nu își schimbă numele. Cele două țări au semnat în iunie acordul zis de la Prespes (sau Prespa) care schimbă numele Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei în "Republica Macedonia de Nord".

Parlamentele macedonean și grec au adoptat succesiv acest acord care pune capăt unei dispute diplomatice de aproape 30 de ani între cele două țări. În baza acordului, deputații greci trebuiau să voteze acordul privind aderarea Macedoniei de Nord al NATO și să notifice Skopje despre votul lor.

Macedonia de Nord poate de acum să notifice schimbarea numelui său la ONU care o va adopta.

Aderarea Macedoniei de Nord la NATO va deveni efectiva după ce toate statele membre vor ratifica protocolul. Procesul a durat un an în cazul Muntenegrului.

Obiectivul este aderarea odată cu summitul NATO din decembrie de la Londra, dar Macedonia de Nord urmează în principiu să participe ca "invitată" la o reuniune a miniștrilor de externe ai NATO, în aprilie, la Washington.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News