Medicii vă recomandă să evitați să gătiți alimente în folie sau vase de aluminiu, dar și să le depozitați în ele. Caserolele din plastic în schimb sunt total contraindicate pentru încălzirea sau prepararea mâncării la microunde. Staniolul conține ioni toxici din aluminiu care aduc un lanț de probleme, de la cancer la osteoporoză, iar controversata substanță Bisfenol A din unele caserole poate afecta fertilitatea, în special în cazul bărbaților. La microunde, substanța toxică trece mai ușor în mâncare.
Pe cât este de nociv, pe atât este de "prezent" în casa noastră: în alimente, în staniolul în care împachetăm sandviciurile, în vasele de gătit și tacâmuri, în antiperspirante, chiar și în unele medicamente. Și apa conține aluminiu, dar sub formă de săruri, fiind singura situație când nu este nociv.
"Ionii de aluminiu pot ajunge în alimente și, odată ingerați, au un efect toxic, în special asupra creierului. În top se află afecțiunile neurovegetative (Alzheimer, Parkinson), anemie, afecțiuni pulmonare. În plus, împiedică absorbția calciului, crescând astfel riscul de osteoporoză sau alte boli ale oaselor", atrage atenția nutriționistul Ionuț Ștefan.
Pentru a preîntâmpina apariția acestor afecțiuni, scăpați rapid de toate ustensilele și recipientele de aluminiu din bucătărie, renunțați la a mai găti în folie de aluminiu, nu mai cumpărați bere și răcoritoare la cutie. Cercetați eticheta produselor și aveți grijă să nu apară fosfatul de aluminiu.
De fiecare dată când cumpărați caserole de plastic, verificați codul de reciclare de pe ambalaj. Dacă observați cifra 3 sau 7, atunci acea caserolă sigur nu trebuie să ajungă în frigider. Caserolele periculoase sunt de două tipuri: cele din PVC (numărul 3) și cele care conțin BPA sau Bisfenol A (numărul 7). PVC-ul este unul dintre cele mai nocive tipuri de plastic, având în compoziție DEHA, care poate afecta ficatul și poate aduce chiar cancer.
Pe de altă parte, Bisfenolul A a stârnit o serie de controverse "cancerigene", iar în multe țări a fost interzisă comercializarea produselor care îl conțin. "BPA crește nivelul de estrogen, ceea ce face ca fetele să intre mai rapid la pubertate și mărește riscul de cancer ovarian și de sân. De asemenea, bărbații care se expun la BPA au un risc crescut de a face cancer testicular. Bisfenolul afectează fertilitatea la ambele sexe, cu precădere la bărbați", atrage atenția expertul în alimentație.
Contaminarea se poate face dacă alimentele sunt încălzite la microunde, prin contactul cu un lichid foarte cald sau cu mâncare acidă (mâncăruri grase, brânzeturi, lactate, dulciuri etc.). Sfatul specialistilor este să cercetați cu mare atenție etichetele atunci când cumpărați plastice care vor intra în contact cu alimentele (căutați simbolul PC, in scripționat într-un triunghi, plus o cifră între 1 și 7, ocoliți caserolele notate cu 3 sau 7).
Bisfenolul A se transmite rapid în alimente dacă încălzim mâncarea direct în caserole în cuptorul cu microunde.
"Microundele încălzesc rapid mâncarea, dar, în același timp, alterează glucidele, lipidele, proteinele, vitaminele și enzimele, iar radiațiile emanate cresc și de zece- douăsprezece ori cantitatea de Bisfenol A", adaugă specialistul Ionuț Ștefan, potrivit doctorulzilei.ro.