Coronavirus - România: 703776 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Gheorghe Ștefan "Pinalti", condamnat la trei ani de închisoare cu EXECUTARE într-un nou dosar

Friday, 13 January 2017, 17:12 Sursă: REALITATEA.NET

În luna decembrie a anului 2015, Gheorghe Ștefan a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii anticorupție în dosarul privind finanțarea ilegală a PDL, în care este acuzat și fostul copreședinte al PNL Vasile Blaga.

În acest dosar, Gheorghe Ștefan, vicepreședinte al PDL, partid aflat la guvernare, și primar al municipiului Piatra Neamț la data faptelor, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și folosirea influenței funcției de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut că, “în perioada 2009 – 2012, inculpatul Ștefan Gheorghe, în calitate de vicepreședinte al partidului aflat la guvernare, în scopul obținerii de sume de bani atât pentru sine, cât și pentru partid, și-a folosit în mod direct influența deținută în mediul politic și a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei o anumită persoană”.

În aceeași perioadă, mai spune DNA, inculpatul Ștefan Gheorghe i-a condiționat persoanei numite prin influența sa, că va fi menținută în funcția de conducere la compania națională din energie dacă vor fi atribuite societății reprezentate de un om de afaceri din anturajul său o serie de contracte de achiziții servicii și produse IT.

Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie națională – prin licitații trucate – cu firma omului de afaceri, acesta din urmă a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procentaj prestabilit din valoarea contractelor.

În paralel, inculpatul Ștefan Gheorghe i-a promis omului de afaceri că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma sa să câștige licitațiile publice organizate, iar în schimb, a pretins și a primit un procentaj cuprins între 10 și 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine și pentru formațiunea politică din care făcea parte suma totală de aproximativ 10.000.000 lei (circa 2.350.000 euro), din care 700.000 euro au ajuns la Blaga Vasile (trimis în judecată de procurorii anticorupție la data de 28 noiembrie 2016 – comunicat nr. 1466/VIII/3 din 28 noiembrie 2016), care cunoștea dinainte mecanismul descris anterior și cu care a fost de acord.

Astfel, în prezența apărătorului său, Gheorghe Ștefan a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor, că acceptă încadrarea juridică și că este de acord cu cuantumul pedepsei aplicate, respectiv 3 ani de închisoare și interzicerea atât pe perioada executării pedepsei, cât și pe o perioadă de 3 ani după executare, a unor drepturi.

Anterior, Gheorghe Ștefan a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea unor infracțiuni similare, reamintește DNA.

 


Vezi mai multe


Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL