O tânără de 21 de ani și-a dat foc în timp ce se afla în vizită la masa sa. A fost transportată la spital cu arsuri pe aproximativ 70% din suprafața corpului.
O tânără de 21 de ani și-a dat foc, în noaptea de miercuri spre joi, în timp ce se afla în vizită la masa sa, în localitatea bistrițeană Bichigiu, fiind transportată la spital cu arsuri pe aproximativ 70% din suprafața corpului, potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
„În această dimineață, în jurul orei 01.00, a fost sesizat prin 112 faptul că o femeie și-a provocat arsuri cu combustibil. Echipajele medicale ajunse la fața locului au preluat-o și au transportat-o la spital cu răni pe aproximativ 70% din suprafața corpului. Din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că este vorba despre o tânăra în vârstă de 21 de ani, din localitatea Aluniș, comuna Zagra, care se afla în vizită la mama ei”, se menționează în buletinul de presă al Poliției.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a transmis că tânăra a suferit arsuri de gradul II și III, fiind preluată de echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD și transportată la Spitalul Județean de Urgență din Bistrița pentru investigații medicale și îngrijiri.