Actual· 2 min citire

George Simion, după interviul lui Liviu Dragnea: „Instituțiile abilitate ale statului trebuie să cerceteze dacă „Serviciile pun guvern”

George Simion - Co-președinte AUR

George Simion - Co-președinte AUR

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 20 sept. 2021, 19:46

Deputatul George Simion - copreședinte al AUR a spus că acuzațiile aduse de fostul lider al PSD Liviu Dragnea în prima apariție publică într-un studio TV, la Realitatea PLUS, sunt grave, iar instituțiile abilitate ale statului român trebuie să cerceteze dacă „Serviciile pun guvern” sau dacă „dau ordine procurorilor și judecătorilor”.

„Ce am observat din declarațiile domnului Dragnea de ieri este că sistemul care a condus România în ultimii 30 de ani a făcut-o discreționar. Sunt niște acuzații grave și instituțiile abilitate din statul român trebuie să cerceteze dacă Serviciile pun guvern, dacă Serviciile dau ordine procurorilor și judecătorilor cu privire la unele dosare", a declarat George Simion, luni, la Parlament.

Acesta a vorbit și despre noul partid anunțat de Dragnea: „Vedem în tot spectrul politic că apar tot mai mulți oameni care îmbrățișează valorile patriotice, valorile conservatoare. Nu este treaba noastră. Ce face domnul Liviu Dragnea este o chestiune interioară a PSD-ului și trebuie să și-o rezolve PSD-ul. Am urmărit foarte atent ce spus domnul Dragnea, el a spus că nu va crea un partid naționalist. Deci, cearta este în interiorul PSD-ului, nu avem noi nimic de împărțit. Noi suntem un partid antisistem, cu oameni care n-au fost la conducerea României în ultimii 30 de ani. Restul partidelor au fost la guvernare și se ceartă pe același public. N-avem nimic de împărțit noi cu electoratul PSD”.

Întrebat dacă va face alianțe cu partidul lui Liviu Dragnea, Simion a spus: „Noi colaborăm cu orice partid care n-a fost la conducerea României și nu are oameni care să fi condus la vârf România. Partidele vechi și oamenii vechi cu oameni vechi, partidele noi, antisistem și conservatoare au propria cale. Deci, noi, în momentul ăsta, n-avem alianțe cu alte formațiuni, pentru că nu corespund acestor criterii".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News